Premieră în UE: Ungaria ar putea rămâne fără drept de vot

Foto: Pixabay

Parlamentul European a aprobat, miercuri, o rezoluție prin care se demarează împotriva Ungariei procedur pentru declanșarea Articolului 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei. Este o premieră.

Și Polonia se află pe același drum, însă decizia a fost luată în Comisia Europeană, nu votată în Parlamentul European. Rezoluția a fost votată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă și 48 de abțineri.

La finalul procedurii, Polonia și Ungaria ar putea rămâne fără drept de vot în UE. Trebuie precizat și faptul că este o procedură îndelungată, iar pentru a se ajunge la final e nevoie de un vot în unanimitate. Semnalul politic este însă foarte puternic. Rezultatul votului arată că inclusiv popularii europeni, grup din care face parte și Fidesz, partidul lui Orban, au votat pentru rezoluție.

Premierului Ungariei, Viktor Orban, i se reproșează că în țara sa nu se respectă statul de drept și libertatea ONG-urilor. De asemenea, au fost cazuri de rele tratamente aplicate imigranților. Orban se află la conducerea Ungariei începând cu 2010.

În dezbaterea care a avut loc în Parlamentul European ieri, Orban a spus că „Ungaria a dus bătălii pentru libertate și democrație.

„Aici nu condamnaţi doar un Guvern, condamnaţi o ţară, o naţiune. Denunţaţi o ţară care este membră a familiei naţiunilor creştin-europene de 1.000 de ani. Condamnaţi o ţară care a contribuit la măreaţa istorie a Europei prin mari eforturi şi vărsări de sânge.

Ungaria a dus bătălii pentru libertate şi democraţie. Îi văd astăzi printre acuzatori pe cei care au moştenit democraţia, care nu şi-au asumat niciun risc pentru dobândirea libertăţii, ei sunt cei care condamnă acum rezistenţa democratică anticomunistă din Ungaria.

Pentru naţiunea maghiară libertatea, democraţia, independenţa şi Europa sunt chestiuni de onoare. De aceea vă spun aici şi acum că acest raport este o insultă la adresa Ungariei şi la adresa onoarei naţiunii ungare.

În Ungaria, deciziile se iau de către cetăţeni în alegerile parlamentare. Dar dumneavoastră pretindeţi că Ungaria nu ştie ce este în interesul ei. Credeţi că ştiţi mai bine ca noi, credeţi că ştiţi mai bine decât ungurii ceea ce îşi doresc.

Acest raport nu tratează poporul ungar cu respectul cuvenit. Acest raport foloseşte un dublu standard, reprezintă un abuz de putere şi vă depăşeşte competenţele”, a declarat Viktor Orban.

Președintele ALDE, Guy Verhofstadt, a declarat că „în circumstanțele actuale ar fi fost imposibil pentru Ungaria să adere la Uniunea Europeană”.

„Aşa stau lucrurile azi. Asistăm astăzi la o luptă existenţială şi de supravieţuire a Uniunii Europene în timp ce domnul Orban se aliază făţiş cu Salvini (vicepremierul Italiei, n.red.) pentru a discuta public perturbarea acestui proiect european.

În niciun caz nu puteţi spune că aceasta este o acţiune împotriva Ungariei, împotriva poporului ungar. Dumneavoastră nu sunteţi Ungaria! Sunteţi Guvernul Ungariei şi liderul unui partid politic. Ungaria înseamnă mult mai mult de atât şi este mai durabilă decât sunteţi dumneavoastră”, a declarat Verhofstadt.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.