Ministerul Sănătății susține renunțarea la trecerea la ora de vară, se arată într-un răspuns oficial remis profit.ro.
„Este cunoscut faptul că schimbarea orei oficiale, prin trecerea la ora oficială de vară, presupune un efort de adaptare a organismului uman cu reducerea performanței în muncă și apariția unor probleme legate de perioada de odihnă prin somn. Oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora oficială de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât în mod obișnuit”, se menționează în răspuns.
„Sunt afectați în special cei cu vulnerabilități psihoemoționale, depresii, afecțiuni cardiovasculare. În condițiile pierderii unei ore de somn crește nivelul de stres, apar dificultăți de concentrare și învățare la serviciu și la școală. Având în vedere cele prezentate mai sus, considerăm că propunerea de renunțare la ora oficială de vară este binevenită”, este poziția Ministerului Sănătății.
Când am trecut la ora de vară în 2018
În acest an, România a trecut la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 24 martie, spre duminică, 25 martie. În acea noapte ceasurile au fost date cu o oră înainte, iar ora 3:00 a devenit ora 4:00. Astfel, ziua de duminică, 25 martie, a fost cea mai scurtă zi din an, având 23 de ore.
În 2018 s-a discutat mult despre o eventuală eliminare a orei de vară. Discuțiile au loc la nivel european, Parlamentul European fiind cel care solicită o analiză detaliată a efectelor pozitive sau negative pe care ora de vară le are asupra europenilor.
Pe 8 februarie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care a cerut să fie reevaluată trecerea la ora de vară (respectiv la ora de iarnă) și, dacă este nevoie, să se schimbe regulile aflate în vigoare.
Membrii PE se tem că trecerea de la ora de vară la cea de iarnă și invers ar putea avea efecte negative asupra sănătății cetățenilor europeni.
„Inițiativele cetățenilor au arătat că publicul este îngrijorat de cele două schimbări de oră din an care marchează începutul și sfârșitul perioadei de vară, schimbări care au loc în ultimele weekenduri din lunile martie și octombrie”, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului European.
Ora de vară, în dezbatere la nivel european
„Numeroase studii au eșuat să ajungă la un rezultat concludent, însă indică efecte negative asupra sănătății umane”, se mai menționează în comunicat.
Membrii Parlamentului European au cerut Comisiei Europene să realizeze o evaluare detaliată a directivei care prevede schimbarea orei și, dacă este necesar, să redacteze un plan de reviziure a acesteia.
Rezoluția votată joi în Parlamentul European a primit 384 de voturi pentru și 153 împotrivă, în vreme ce 12 parlamentari s-au abținut.
Actuala directivă care prevede trecerea la ora de vară a fost adoptată în anul 2001.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: