Povestea tinerei care a renunțat la avocatură pentru a se face ciobăniță

Sursa foto: Lumeasatului.ro
Sursa foto: Lumeasatului.ro

Cătălina Ionela Achițeni, din localitatea botoșăneană Havârna, a renunțat la visul de a deveni avocat pentru a se face fermier. Tânăra, în vârstă de 25 de ani, vrea, astfel, să ducă mai departe ferma de familie, care există din 1972, potrivit lumeasatului.ro.

Deși după terminarea liceului visa la o carieră în avocatură și a fost studentă a Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, astăzi studiază la Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științe ale Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași.

„Am crescut printre animale, sunt o pasiune pentru mine și iubesc ceea ce fac. Nu m-am văzut niciodată făcând altceva, iubirea și gingășia animalele îmi umple sufletul de bucurie și, de asemenea, aceasta este și o afacere profitabilă dacă știi să le hrănești și să le crești corect. Nu este ușor să creezi planul de alimentație al unui animal, la noi a durat ceva timp până am descoperit ritmul de creștere a animalelor și cum să sporim lactația“, a povestit tânăra, pentru Lumea Satului.

Ferma are acum peste 350 de oi Karakul, 100 de capre Anglo nubiene și 40 de vaci Bălțate românești.

Tânăra vrea să modernizeze ferma și să cumpere mai mult teren pentru a produce furaje. DE asemenea, are în plan și să dezvolte o mică afacere în agroturism, prin care să le arate oamenilor cum este, cu adevărat, viața la țară.

„Mulți tineri fug de acest domeniu deoarece nu este unul în care stai la birou și ești mereu curat. Eu, de exemplu, muncesc cot la cot cu angajații și nu mă dau înapoi de la muncă. De asemenea, merg pe tractor la activitățile agricole să-l ajut pe tata și îmi place și asta.

Sunt multifuncțională! Dar din punctul meu de vedere, este un domeniu profitabil și plăcut, ești mereu conectat cu natura și aș îndruma cât mai mulți tineri să aibă curaj să cunoască domeniul și să profeseze”, a mai spus Cătălina, pentru sursa citată.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.