Povestea satului românesc în care nu sunt hoți

Eibenthal Mehedinți
Eibenthal, satul românesc în care n-au ajuns hoții. Foto: Euronews

Locuitorii satului Eibenthal nu își țin banii sub cheie, ci este chiar obiceiul localității din vestul României să agațe banii de un stâlp la poartă, în așteptarea mașinii cu pâine.

Potrivit unui reportaj realizat de Euronews, satul prins în dealurile mehedințene, Eibenthal, este populat în majoritate de etnici cehi. Este o localitate izolată, fiind prinsă între munți și Dunăre.

”Mașina cu pâine trece o dată la două zile și eu cumpăr 4 sau 5 pâini. Pun banii în pungă și șoferul îmi pune pâinile”, a spus Augstina Pospisil, care este de 15 ani clienta brutăriei din Svinița, un sat aflat la 20 de kilometri depărtare.

La Eibenthal, în Mehedinți, nu se fură

”Nu am auzit niciodată despre vreun furt”, a dat asigurări femeia în vârstă de 40 de ani.

Etincii cehi au rămas în acei munți ai României de azi de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, pe timp de război. Apoi, au primit dreptul să exploateze bogatele păduri din zonă.

Satul Eibenthal are doar 300 de locuitori. Numărul lor crește de multe ori în timpul Festivalului Banat, când muzica atrage multe sute de vizitatori din întreaga Europa.

”Cu toții ne cunoaștem aici și am fost crescuți știind că dacă avem nevoie de ceva de la cineva, să cerem, nu să furăm”, a spus primarul Victor Doscocil.

”Anul trecut au murit 7-8 oameni și s-au născut 3-4 copii. Avem 40 de copii la grădiniță și la școală”, a mai spus primarul, care se plânge de declinul satului românesc, afectat economic de închiderea minei de cărbune aflate în apropiere.

”Nu ne facem griji pentru hoți. Suntem fericiți că aici nu există”, a mai spus edilul.