Povestea românului care lucrează la IBM în Franța după ce a lucrat în România ca paznic

mihai giurcău
Mihai Giurcău. Foto: adevarul.ro

Mihai Giurcău, un tânăr în vârstă de 26 de ani, este angajat la compania americană IBM, la sediul din Paris, după ce acasă la Târgu Jiu a lucrat ca paznic şi ospătar, relatează adevarul.ro.

În anul 2010, după ce a terminat liceul, Mihai ar fi vrut să intre la o facultate cu profil de informatică, dar a fost dezamăgit de condiţiile impuse şi de disciplinele la care ar fi trebuit să se pregătească pentru că, din punctul lui de vedere, nu aveau vreo legătură cu informatica.

„Am încercat în Târgu Jiu să lucrez în domeniul meu, pentru mine informatica, development şi securitatea IT înseamnă cam totul. Din păcate, în oraşul nostru nu există o cerere foarte mare de informaticieni. Ca să poţi să intri într-o universitate trebuie să fii as la foarte multe lucruri care nu au absolut nicio legătură cu informatica“, a explicat Mihai pentru sursa citată.

Așa că tânărul a muncit ca paznic și ca ospătar. Ulterior, în urmă cu doi ani, a plecat în Franţa, acolo unde mama lui trăieşte de 15 ani.

Aici, Mihai s-a prezentat la un concurs pentru înscriere într-un program al Institutului Universitar de Tehnologie Paris- Descartes, desfășurat în parteneriat cu un contractor al IBM France. S-au prezentat peste 100 de persoane pentru cele 8 locuri, dar Mihai a reușit să fie selectat.

„Am absolvit pe locul 2 din promoţie”

„A fost un program special în care se fac 4 ani de studii într-un singur an. La un nivel foarte intensiv şi unde am absolvit pe locul 2 din promoţie. Studiile mele au fost finanţate de acest contractor, iar apoi am fost primit de către IBM / Lenovo pentru a lucra în departamentul Point Site Micro. Am decis să vin aici şi să încerc să evoluez pe plan profesional, pentru că Franţa este încă o ţară care apreciază competenţa şi capacitatea oamenilor într-o meserie“, a mai povestit Mihai pentru adevarul.ro.

Mihai lucrează ca tehnician în cadrul IBM, dar prestează servicii și pentru alte companii: „Lucrez ca Tehnician de Infrastructură Informatică şi Rețelistă la IBM France. În afară de job-ul meu de zi cu zi la IBM / Lenovo, fac parte dintr-o echipă de developeri în diferite proiecte pentru firme gen Oracle sau Thales“, a explicat el.

În viitor, tânărul vrea să rămână în Franţa, să evolueze profesional și să devină şef de proiect.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în depozite din străinătate. Salariile ajung la 1.900 de euro, se poate merge în cuplu
Mobila pictată în Transilvania a ajuns în toată lumea: transformă o casă banală într-un muzeu
Fenomenul Eșelnița. Satul în care oamenii au descoperit bucuria de a ajuta

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.