„Plăcuțele lui Bitus”, care aparțin tezaurului național, însă fac parte dintr-o colecție privată, vor fi scoase la licitație întrucât statul nu a fost interesat să le cumpere.
Proprietarii vor începe licitația de la un preț de pornire de 85 de mii de euro, potrivit jurnliștilor de la Știrile TVR.
Plăcuțele lui Bitus au fost descoperite în urmă cu peste o sută de ani de o familie de preoți din Scărișoara și au fost transmise din generație în generație. În toată această perioadă au fost ascunse într-un orologiu care datează de la 1789.
Jurnaliștii TVR spun că familia Mates, cea care a moștenit această comoară arheologică, a anunțat autoritățile abia după Revoluție.
Experții de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei au spus că ar avea „surori” descoperite la Geogiu-Băi, în 1987.
De doi ani, „Plăcuțele lui Bitus” sunt clasate la tezaur național. Cercetătorii apreciază plăcuțele de aur au fost depuse ca ofrandă de Bitus, fiul unui dac românizat. Pe una dintre plăcuțe scrie „Votu(m) ube(r) Bitus”, tradusă ca „Darul îmbelșugat (făcut de) Bitus”.
Pentru că statul avea dreptul de preemțiune pentru cumpărarea acestor arteface dacice, familia a trimis o notificare, însă nu a primit niciun răspuns. Prețul lor ar fi fost greu de stabilit.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: