Povestea lui Andrei, tânărul cu sindrom Down care a ajuns un sportiv de top în România

Andrei Pălimariu FOTO: Dan Pălimariu/via Adevarul.ro
Andrei Pălimariu FOTO: Dan Pălimariu/via Adevarul.ro

Andrei Pălimariu este unul dintre sportivii de bază din lotul paralimpic al României. În plan sportiv, Andrei, în vârstă de 20 de ani, practică înotul de la 8 ani și are o colecție de zeci de medalii și trofee pe care le-a câștigat la concursuri naționale și internaționale. În ceea ce privește planul personal, studiază o meserie la o școală normală, îi place actoria și schiatul.

S-a născut în 2002, în Grecia, acolo unde părinții săi erau stabiliți cu serviciu. Chiar dacă a fost diagnosticat cu sindromul Down, părinții i-au oferit o viață normală.

„Dacă nu ai trecut peste, nu ai acceptat diagnosticul, nu vei putea să plămădeşti ceva. Noi nu am fost ajutaţi de cineva, dar din momentul în care am zis: «S-a născut? Da! L-am dorit? Da! Atunci hai la treabă!». Stăm să plângem? Ce facem? Am luat şi am învăţat. Că dacă stăm şi ne plângem şi ne gândim ce o să zică cutare şi cutare, nu vine nimeni să te scoată de acolo”, a povestit tatăl lui Andrei, Dan Pălimariu, pentru adevarul.ro

Când s-au întors în România au pus la punct o strategie pentru a-l ajuta. Tatăl său a observat că-i place apa și că se simțea foarte bine în bazin. Pentru că în Botoșani, orașul în care s-au mutat nu era un bazin, au făcut naveta de câteva ori pe săptămână în județul vecin, la Suceava.

Când avea 8 ani, doar după ceteva luni de când se apucase de înot, Andrei a participat la prima competiție, la Hunedoara, la Special Olympics. Deși a concurat cu alți tineri cu dizabilități care avea și 20 de ani, Andrei a reușit să se urce pe podium.