Priveşti de jos, din stradă, şi nu-ţi vine să crezi: la etajul opt al unui bloc aflat la doi paşi de Universitate ţi se arată o terasă fabuloasă, acum în culorile roşiatice ale toamnei. Dincolo de spaţiul rupt parcă din alt oraş stau câteva poveşti de viaţă pe care le-am descoperit cu uimire. Aici a stat un mare arhitect român, iar acum zăboveşte, când are drum prin ţară, apreciatul tenor român Alexandru Badea.
Ca student venit în Bucureşti, unul dintre cele mai bătute drumuri ale mele a fost cel dintre Universitate, Cişmigiu, Eroilor şi Politehnică, cel pe care merg autobuzul 336 şi troleul 61. La jumătatea distanţei dintre Universitate şi Cişmigiu, pe bulevardul Regina Elisabeta, ochii mi-au căzut deseori pe un bloc vechi. Mai exact, pe ultimul etaj al său, unde puteam admira o terasă superbă cu aspect de grădină în toată regula, spaţiu pe care mereu l-am asociat unui stil de viaţă boem.
(click pe imagini pentru a le mări)
De jos, am văzut plantele conduse pe bolte atât în culorile de primăvară şi de toamnă, dar şi tulpinile lor înnegrite de ultimele ploi de toamnă şi primele ninsori. Însă abia săptămâna aceasta curiozitatea m-a împins în liftul blocului, care m-a condus repejor spre ultimul etaj. Credeam că e o terasă a proprietarilor, dar, ajuns la ultima „staţie” a liftului, scurta explorare a palierului m-a lămurit: era terasa unuia dintre apartamente.
Îmi era greu să plec când ştiam că sunt atât de aproape de a descoperi pe de-a-ntregul unul dintre locurile din Bucureşti care mă fermecaseră ani de-a rândul. Aşa că, auzind o femeie care vorbea la telefon, am bătut în uşa din spatele căreia se auzea vocea. Îmi răspunde o femeie la vreo 60-65 de ani, privindu-mă îngăduitoare pe deasupra lanţului cu zale mici de la uşă.
30 de metri pătraţi de viaţă 
Îi explic, în cuvinte care vin repede şi îmi pare că se amestecă, de ce sunt aici. Îmi spune că terasa este chiar la apartamentul acesta. Surprinzător, desface lanţul şi mă invită înăuntru. Trec printr-un mic salon, apoi păşesc într-o sufragerie mare cu un pian într-un colţ. De aici, văd frunzele roşii ale plantelor agăţătoare de pe terasă.
Nu mă gândeam că este un spaţiu atât de încăpător. Terasa măsoară mai bine de zece metri lungime şi vreo trei lăţime. Nu ştiu la ce să privesc mai întâi. Sunt vreo 20-30 de ghivece care formează un careu uriaş, iar plantele din ele au crescut peste trei metri în înălţime şi s-au căţărat pe bolta care le aştepta. „Trebuia să le fi văzut astă-primăvară”, regretă femeia, despre care aveam să aflu că este soacra tenorului român Alexandru Badea.
Tărâmul culorilor şi al mirosurilor
În stânga stă glicina, o plantă căţărătoare care produce flori asemănătoare liliacului, numai că nuanţa de lila nu este atât de puternică. Şi mirosul este oarecum diferit, însă este tot unul puternic, impresionant, ca o esenţă de parfum. Toamna, cele mai multe dintre frunzele plantei au rămas tot verzi, iar trecerea la zecile de nuanţe de roşu şi maro ale altor căţărătoare este spectaculoasă pentru ochi. “Este o viţă, pentru aspect. Face bobiţele acestea – îmi spune femeia, arătând cu mâna spre ciorchini cu boabe rare şi de culoarea şi forma afinelor -, le mănâncă porumbeii”.
Un întreg colţ al terasei, cel de lângă o masă cu scaune, e pur şi simplu cucerit de un lămâni nealtoit, dar uriaş în dimensiuni. Stă în ghiveciul lui, sub bolta pe care şi-a răspândit tulpinile o Mâna Maicii Domnului, plantă care atunci când înfloreşte oferă un miros plăcut, dulceag.
Printre aceste căţărătoare mari – glicina, viţa şi Mâna Maicii Domnului – şi-au găsit loc şi doi trandafiri, unul siclam şi unul roz deschis. Mândră de ei, femeia îmi arată poze din vara aceasta, când trandafirii erau în floare. Pe o măsuţă stă un alt trandafir, fără ţepi. E un trandafir japonez care încă mai poartă o floare cu o culoare tranformată în vişină putrede de toamna mijlocie în care ne aflăm. Pe lângă toate aceste, sunt numeroase ghivece mici, cu tot felul de plante micuţe, de genul celor pe care mai toate gospodinele şi le pun în geamuri.
E greu să te smulgi din paradisul de pe terasa. Însă şi apartamentul este superb, fără a fi însă, luxos. Tavanul este mai înalt decât într-un bloc comunist obişnuit, iar camerele sunt foarte spaţioase. Uşile sunt încă vechi, dar parchetul este unul excelent, nu scoate niciun sunet sub tălpi. “E apartamentul copiilor, dar acum stau eu aici. Băiatul, ginerele meu, cântă în străinătate”, mă lămureşte femeia.
CARIERĂ
Cine este Alexandru Badea
Alexandru Badea, ginerele, este un tenor român aflat la mare căutare în Europ
a. Badea a cunoscut consacrarea în străinătate, pentru roluri ca Pinkerton (Madame Butterfly de Giacomo Puccini) sau Duca (Rigoletto de Giuseppe Verdi).
Vârful carierei l-a atins în 1999, când, remarcat de marele Placido Domingo şi de Opera din Washington, a cucerit audienţele de peste Ocean. După ce a părăsit scena pentru aproape un an, în care a călătorit mult, Badea a revenit, iar spectacolele din Germania se ţin lanţ. În zilele rămase până la Anul nou are nu mai puţin de 15 reprezentaţii în faţa publicului german.
Mai multe despre tenorul născut în România afli AICI (linkul te conduce spre siteul lui Alexandru Badea).
CLĂDIREA
Jumătate din interbelic, jumătate de după război
Badea a cumpărat apartamentul cu fabuloasa terasă acum 10-12 ani, de la familia unui fost cunoscut arhitect român, pe nume Ionescu, ne spune …., un om cam de aceeaşi vârstă cu clădirea în care de aflăm. “Primele patru etaje sunt din 1933, restul până sus – din 1947. Arhitectul avea şi el grădină, a fost mereu verde”, îmi spune.
Se pare că arhitectul Ionescu este nimeni altul decât un fost arhitect-şef al Patriarhiei, pe nume Dumitru Ionescu-Berechet, cel care a făcut planurile după care a fost ridicată Biserica Caşin, pentru a aminti doar una dintre realizările sale.
Cei care vor să admire grădina din faţa blocului o pot face la adresa Alexandru Beldiman nr 1. Strada e paralelă cu Calea Victoriei, iar clădirea e la doi paşi de Cinema Eforie.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
