Carol, un tânăr în vârstă de 23 de ani care suferă de o boală din cauza căreia abia își poate folosi mâinile și picioarele, a reușit să termine Facultatea de Drept din Sibiu, luând licența cu 10.
Povestea sa este relatată de Direcția de Asistență Socială Deva pe pagina de Facebook a instituției.
Carol vorbește fluent două limbi străine, iar recent a absolvit Facultatea de Drept din Sibiu. Şi-a luat licenţa cu nota 10, iar acum se gândeşte la masterat.
Tânărul suferă de o boală care îi afectează nervii ce transmit semnale dinspre creier spre coloana vertebrală şi spre muşchii mâinilor şi picioarelor. Din acest motiv, nu poate să scrie. Nu poate ține un pix în mână, iar dacă nu ar fi ajutat, nu ar putea merge decât de-a bușilea.
După ce s-a născut, timp de 5 ani, Carol nu a fost înregistrat ca persoană cu dizabilități deoarece părinții lui au refuzat categoric acest lucru și au considerat că doar se dezvoltă mai încet. Însă când a mers la grădiniță băiatul și-a dat seama că era diferit: „Toți copiii puteau alerga, iar eu – nu. Atunci am văzut diferenţa. Mai ales când colegii au început să mă evite, iar unii fugeau de-a dreptul, după ce li s-a spus acasă că aş putea fi contagios. N-a fost ușor să înțeleg ce se petrece în jurul meu. Dar cu timpul, m-am obișnuit. Când trăieşti într-o lume care arată altfel decât tine, înveţi să ignori răutăţile.”
La liceu a învățat la Colegiul Național „Decebal” Deva, unul dintre cele mai bune din județ, într-o clasă cu predare în limba germană maternă: „Am învățat să-mi fac prieteni. Am fost la petreceri, am călătorit, mi-am sărbătorit majoratul. Doar un singur lucru a fost diferit: exerciţiile de recuperare pe care trebuia să le fac zilnic.”
După terminarea liceului a ales să studieze Dreptul.
Deoarece nu putea ţine pixul între degete, i-a fost imposibil să susţină vreun examen scris.
„A fost unul dintre motivele pentru care mergeam la şcoală cu mama. Pot învăţa orice, dar nu pot să scriu. Unii profesori au fost de acord să susţin examenele oral. Alţii, nu. Atunci, mă aşezam cu mama în ultima bancă – să-i pot dicta ce învățasem, iar ea să scrie”, a povestit Carol pentru Direcția de Asistență Socială Deva.
„În primul an de facultate, nimeni nu credea că pot ajunge prea departe. Cei mai mulți dintre colegi interacţionau pentru prima dată cu o persoană cu dizabilităţi. La fel şi profesorii. Erau surprinşi că răspundeam la seminarii sau că-mi alegeam anumite cursuri opţionale. Până într-o zi, când profesorul de Retorică ne-a propus să susţinem un discurs. M-am oferit eu. Le-am vorbit colegilor despre persoanele cu dizabilităţi și despre curajul de a accepta ceea ce nu poţi schimba. Am vorbit despre puterea de-a ne respecta şi de-a ne iubi aşa cum suntem. La final, toată clasa plângea – inclusiv profesorul”, a mai povestit Carol.
De-a lungul timpului, tânărul a fost supus mai multor intervenţii chirurugicale.
„Din păcate, corpul meu nu s-a împrietenit cu tratamentele. Dar mi-am propus să continui exerciţiile de recuperare. Vreau să fac tot ce pot ca să mă desprind de părinţi. De 23 de ani, n-am făcut un pas fără ei. La urma urmei, toți avem dreptul la o viață normală – și eu, și ei. Le sunt recunoscător că m-au susținut în fiecare zi – la propriu și la figurat.
Poate că de-asta am și ales să fac o facultate de Drept. Ca să dau o șansă și altor copii sau tineri cu dizabilități, ai căror părinți nu-i pot ajuta să lupte pentru drepturile lor sau – și mai grav – îi abandonează”, a mai spus el.
