Manel Monteagudo a avut un accident în 1979 și a intrat în comă. Avea 23 de ani atunci. S-a trezit după 35 de ani, în 2014, la vârsta de 58 de ani.
Avea o soție, o casă, iar lumea era cu totul diferită. Nimeni nu a crezut că va mai ieși din comă în afară de iubita lui, care între timp i-a devenit soție.
Manel începuse să lucreze ca marinar de la vârsta de 14 ani. Mai întâi în sudul Africii, apoi în marina comercială spaniolă și la 17 ani s-a mutat în Germania. Lucra pe o navă comercială germană, plecase din Bremen și a ajuns în Basra, Irak. Aici, Manel a căzut de la 6 metri înălțime, s-a lovit la cap și a intrat în comă. Era pe 28 februarie 1979, fix în ziua în care împlinise 23 de ani.
Câteva luni a rămas internat într-un spital din Irak, apoi a fost transferat în Spania și în cele din urmă a ajuns în grija actualei soții, care atunci era iubita lui.
Problema medicală era că un cheag de sânge nu a putut fi îndepărtat, se afla într-o zonă în care dacă doctorii ar fi intervenit ar fi murit. „I-au spus soției mele că în orice zi puteam să mă trezesc sau să mor”, a declarat Manel, pentru El Mundo.
35 de ani mai târziu, pe 15 octombrie 2014, Manel a deschis ochii. „Aveam impresia că accidentul s-a întâmplat cu o zi în urmă. N-am conștientizat că sunt în Spania. (…) Lână mine era Conchi. Pentru mine era iubita mea, nu știam că era deja soția mea. Imediat ce i-am văzut fața, am recunoscut-o. Dar am fost șocat să văd că avea părul foarte încărunțit”, a spus Manel.
Apoi, un alt șoc a avut când s-a văzut în oglindă: „Nu, nu-s eu, e un bătrân, eu am 23 de ani”.
A urmat o lungă perioadă în care Manel a învățat din nou să vorbească și să meargă. Nu știa nimic despre internet și a fost șocat că la televizor există mai mult de două canale. S-a bucurat și când a aflat că în 2010, în timp ce el era în comă, Spania a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal.
Nu era tată când a intrat în comă. La câteva zile după ce s-a trezit a aflat că are două fiice, însă nu a dorit să explice cum s-a întâmplat. „Nu regret absolut nimic, pentru că nu-mi amintesc nimic… Singurul lucru pe care îl regret este moartea tatălui meu. Când m-am trezit, el murise deja și a fost șocant pentru mine, m-a întristat”, a povestit Manel. Mama lui era încă în viață, dar a murit trei ani mai târziu.
Acum, cel mai mult urăște să doarmă.
Vă recomandăm și reportajul:
AICI vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: