AcasăAlegerile editorilorPoveste de succes. Ce face primul român ajuns în Anglia după ridicarea...

Poveste de succes. Ce face primul român ajuns în Anglia după ridicarea restricțiilor de muncă?

-

Victor Spirescu a fost, în 1 ianuare 2014, ziua în care au fost ridicate restricțiile pe piața muncii, primul român care a ajuns în Anglia.

Acum, el este un prosper om de afaceri. Victor Spirescu, care a ajuns în majoritatea ziarelor britanice în urmă cu doi ani, spune că a reușit să îi dezamăgească pe cei care spuneau că va ajunge cerșetor pe străzile Londrei.

Cu toate că britanicii se așteptau la o invazie de imigranți români, Victor Spirescu a fost printre puținii care s-au aventurat în Anglia în prima zi a anului 2014.

În prezent, românul se consideră un om realizat și precizează că nu are de gând să revină acasă.

”Nu mai am problema banilor acum. Am reuşit să-mi pun pe picioare propria afacere. Instalez sisteme de ventilaţie şi vând sisteme de ventilaţie, afacere la care am trei angajaţi. Pot să zic că am o viaţă mult mai bună decât în România, iar momentan nu mă gândesc să mă întorc”, a declarat Spirescu pentru B1 TV.

Spirescu spune că a avut perioade mai grele, când nu și-a găsit loc de muncă, însă este mândru de tot ce a realizat în Anglia.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă la Therme, paradisul termal deschis lângă București
Se lansează „Gândit în România”, o serie de documentare dedicată inventatorilor români
TOP 25. Cele mai slabe parole din 2015. Ce combinații nu trebuie să folosești

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...