AcasăSocialPopularitatea lui Donald Trump este în scădere în SUA

Popularitatea lui Donald Trump este în scădere în SUA

-

Cota de popularitate a lui Donald Trump este în scădere, potrivit sondajelor publicate miercuri, preşedintele american fiind penalizat în special pentru modul în care gestionează economia şi imigraţia, potrivit AFP. Un sondaj Economist/YouGov, realizat pe 1.905 persoane, aratî că Trump are o popularitate de 41%, față de 50%, cât avea în ianuarie, la revenirea la Casa Albă.

Un alt sondaj Pew Research Center, realizat pe 3.589 de persoane, îi acordă preşedintelui o cotă de favorabilitate de 40%, faţă de 47% în februarie. Un scor mult mai mic decât cel al predecesorului său, Joe Biden, în aprilie 2021, în acelaşi moment al preşedinţiei sale.

În primele trei luni ale celui de-al doilea mandat al său, Donald Trump are un rating mediu de 45% favorabil, cel mai scăzut al oricărui preşedinte american de la al Doilea Război Mondial, a scris Institutul Gallup săptămâna trecută.

Dacă anul trecut alegătorii îi acordau în mare măsură încredere în acest domeniu, 54% dintre cei intervievaţi cred acum că economia naţională se află pe un drum greşit, faţă de 37% în ianuarie, potrivit sondajului Economist/YouGov.

Ratingul preşedintelui suferă în special în ceea ce priveşte costul vieţii: doar 31% dintre americani aprobă acţiunile sale în acest domeniu, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.

În ceea ce priveşte imigraţia, doar 45% dintre respondenţi sunt de acord cu acţiunea preşedintelui, faţă de 50% în urmă cu două săptămâni, potrivit sondajului Economist/YouGov.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

“Orașul perfect 2026”. TOP 7 orașe din România cu cea mai...

0
Orașele din România cu cea mai bună calitate a vieții sunt Timișoara, București și Cluj-Napoca, arată un studiu publicat de platforma bucureștiulmeu.ro.Autorii studiului au...

Ce partide ar domina scena politică din România dacă ar vota...

0
Datele celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research, care surprinde intențiile de vot ale mai multor generații de români, conturează o imagine surprinzătoare...

Ce este, de fapt, blocul reabilitat în care George Simion susținea...

0
George Simion, președintele AUR, s-a pozat ieri alături de realizatoarea Anca Alexandrescu, ce candidează la primăria generală din partea AUR, între două blocuri din...