Prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, l-a invitat pe premierul Victor Ponta să petreacă gratuit o săptămână la Mamaia.
Reacția hotelierilor vine după ce premierul Victor Ponta a declarat că a mers în vacanță în Miami, unde „e un pic mai ieftin decât la Mamaia”.
„Îi lansăm invitaţia să petreacă o săptămână la Mamaia, gratuit, la ce hotel doreşte, împreună cu familia, ca să vadă litoralul românesc şi preţurile practicate aici.
Dacă sunt mai mari decât la Miami, cu această ocazie să scadă şi taxele. De acum vrem TVA zero la sută, dacă tot e scump la Mamaia. Trebuie să luăm, evident, măsuri să reducem taxele.
Reducerea TVA la 9% pentru pachetele turistice, care a dus în acest an la ieftinirea vacanţelor pe litoralul românesc, a impulsionat turismul, situaţie evidenţiată în statisticile prezentate de Institutul Naţional de Statistică.
Este însă nevoie de adoptarea mai multor măsuri pentru ca turismul românesc să devină mai competitiv, dar şi să ajungă la 6% din PIB, nivelul de potenţial estimat de World Tourism & Travel Council în cazul ţării noastre, faţă de 2%, în prezent”, i-a transmit Alin Burcea, lui Victor Ponta.
Recomandările editorilor GreatNews:
eMAG are reduceri uriașe, de sfârșit de vară. Prețurile, ca de Black Friday
Stock Busters, un alt fel de Black Friday. Cele mai bune oferte la telefoane mobile
Locuri de muncă în Germania și Olanda. Se caută oameni în construcții și instalatori
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:









Nu este suficient sa aveti taxe mici, trebuie sa invatati sa faceti turism, sa respectati clientii. Nu trebuie sa va comportati ca niste tarani cocalaro-manelizati scarbiti de turistii care vin la mare, pentru ca de la ei faceti bani. Are dreptate coruptul de Ponta cand spune despre preturile voastre practicate ca sunt absurde. In momentul de fata nu aveti concurenta in Miami la capitolul preturi , doar Dubai va mai intrece pe alocuri. Ala nu e turism ce il practicati voi, ci excrocherie, jecmanire si nesimtire.
Preturi mari si calitate varza.
Comentariile sunt închise.