Polițistul care a vorbit cu Alexandra la 112: „Avem un timp limitat”

alexandra măceșanu caracal
Foto: Facebook

Agentul care a preluat apelul la 112 al Alexandrei a declarat că nu poate vorbi mult cu apelantul, că „timpul este limitat”, însă susține că nu a ignorat cazul fetei și nu a grăbit-o.

„Timpul este limitat. În momentul în care apare un alt apel, noi trebuie să răspundem la acel apel în 9 secunde, cam atât ține să luăm contact cu apelantul. (…) Avem un timp limitat, cu această presiune a timpului, și răspundem acelor cu care suntem în contact, și de a prelua celălalt apelant, pentru că nu cunoaștem ce urgență are acela”, a explicat modul de lucru Viorel Florescu, agentul care a preluat apelul la 112 al Alexandrei, la Antena 3.

Acesta a mai precizat că anterior discuției cu Alexandra a mai avut două apeluri. „Apelul cu Alexandra a fost la 11.05, de la STS către mine, dispecer poliție. (…) (Cei de la STS, n.r.) În stenogramă m-am uitat, au discutat destul de mult cu Alexandra. Ce vorbeam cu Alexandra?… Spunea în cască că a fost răpită și violată.

Eu am întrebat… Eu am zis: Aoleu, dați-mi mai repede. (celor de la STS, n.r.). Apoi am discutat eu cu ea, am întrebat din nou dacă știe unde se află, ce s-a întâmplat. E în stenogramă”, a mai spus Florescu la Antena 3.

Dincă va fi testat cu aparatul poligraf

 

Gheorghe Dincă va fi testat cu aparatul poligraf în cazul dispariției celor două fete din Caracal. Acesta, care acum se află în București, unde este supus și unei expertize psihologice, și-a dat acordul pentru a fi testat, potrivit șefului DIICOT, Felix Bănilă.

Dincă a fost dus la Spitalul Penitenciarului Jilava după ce a acuzat că a fost bătut de oamenii legii în timp ce a fost imobilizat. Acesta spune că are dureri la coaste și în zona pieptului.

Felix Bănilă, șeful DIICOT, a precizat, miercuri, că, până în monentul în care nu există dovezi clare că fetele sunt decedate, nu poate fi exclusă nicio variantă, nici măcar cea că ele ar fi în viață.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.