Polițiștii de la Europol au „tradus” alcoolemia lui Cîțu: Un litru de tărie sau 5 sticle de vin

Florin Cîțu
Florin Cîțu

Reprezentanții Sindicatului polițiștilor Europol spun că alcoolemia de 0,161 (BAC) a premierului Florin Cîțu atunci când a fost prins conducând în Statele Unite ale Americii „se traduce” în aproximativ un litru de tărie, precum whiskey sau vodcă sau aproximativ 5 stilce de vin ori foarte multe sticle de bere băute în multe ore.

„Cum se traduce alcoolemia de 0,161 (BAC) marcată de Florin Câţu, premierul României, la momentul în care a fost prins conducând în SUA:
– aprox 1 litru de tărie (whiskey, vodcă); sau
– aprox 5 sticle (750 ml) de vin; sau
– foarte multe sticle de bere (500 ml) băute în multe ore”, au afirmat reprezentanţii sindicatului Europol, vineri, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestora, fapta constituie infracţiune, nu contravenţie.

„Fapta săvârşită de Florin Câţu nu este sub nicio formă o «simplă contravenţie», aşa cum a încercat să o prezinte, ci reprezintă o veritabilă infracţiune. În rest, noi să fim sănătoşi, că din beţie ne trezim cu toţii”, au conchis aceştia. Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, întrebat dacă în trecut a fost închis două zile în SUA şi a plătit o amendă, că a făcut o greşeală în urmă cu 20 de ani, dar este interesant că informaţia apare de abia acum când are loc competiţia internă a PNL.

„Acum 20 de ani, a fost vorba de DUI, este vorba de conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenţie, am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL”, a declarat Florin Cîţu.

Răspunzând unei întrebări, prim-ministrul a precizat că el a condus maşina după ce a consumat alcool. „Eu am condus, a fost o greşeală, am condus, am plătit foarte scump, a trebuit să-mi vând maşina, să merg un an de zile pe jos. Nu e un motiv pentru care să te mândreşti”, a mai afirmat Cîţu.

Acesta a mai spus că a fost vorba despre o contravenţie. Preşedintele PNL Ludovic Orban nu ştia despre faptul că Florin Cîţu a condus sub influenţa alcoolului în SUA, nefiind informat în acest sens de către premier, au precizat, miercuri, surse apropiate liderul liberalilor.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: