Polițiști cu scutire medicală la alergatul hoților prin ploaie

FOTO: diegoparra/Pixabay.com
FOTO: diegoparra/Pixabay.com

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, transmite că va cere Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să verifice documentele medicale în cazul unor dintre angajații Poliției Locale Ploiești, după ce s-a constatat că unul din zece angajați de la Ordine Publică au prezentat scutiri medicale care arată că pot lucra doar ziua.

De asemenea, potrivit adevarul.ro, unii dintre ei nu ar avea voie să patruleze când plouă, să conducă autovehicule sau să poarte arme.

Primarul a remarcat faptul că, după ce mobilierul stradal din oraș a fost vandalizat, când a mers pe jos prin oraș nu a întâlnit nici măcar un polițist local.

„Sunt 102 poliţişti locali la ordine publică, 10 dintre ei nu pot lucra decât la schimbul unu, este actul medical, pentru că au tensiune, unii dintre ei. Vreau să fie foarte clar: empatizez foarte mult cu cei care suferă, cu cei care într-adevăr sunt bolnavi, cu cei care într-adevăr au probleme medicale, dar îmi este foarte greu să înţeleg cum cineva care are o problemă medicală gen tensiune poate lucra doar schimbul unu, nu schimbul doi şi trei.

Toate aceste documente sunt emise de către societăţi comerciale care desfăşoară activităţi medicale, de către cabinete medicale şi, cu tot respectul pentru meseria fiecăruia, trebuie făcută o verificare. Avem aceeaşi situaţie la nivel de dispecerat: este un domn care poate lucra doar ziua, noaptea, nu, şi are act medical în sensul ăsta. Nu se poate!

Când 10% din efectivele Poliţiei Locale legate de ordine publică nu pot desfăşura activitatea decât din când în când, pe româneşte, avem o problemă în sensul ăsta pentru că poate ăsta este unul dintre motivele pentru care îi vedem mai rar pe stradă”, a declarat primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici,într-o conferinţă de presă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.