Polițist local din Craiova, amendat pentru că nu purta mască într-un magazin

Foto: Youtube / Gazeta de Sud

Un polițist local din Craiova a fost sancționat de cu 500 de lei pentru că a intrat într-un magazin fără mască, deși legea prevede clar această obligație pentru toți cetățenii.

Un trecător l-a luat la rost pe polițistul local, care a dat din colț în colț când a fost confruntat.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, citați de Adevărul, în urma imaginilor apărute în spaţiul public, referitoare la un poliţist local, care ar fi intrat într-un magazin din Craiova, fără a purta masca de protecţie, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu.

Polițistul local, în uniformă, a spus mai întâi că doar se uita în magazin, iar apoi că este în timpul liber.

Chiar și așa, el a fost amendat cu 500 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19.

Polițiștii îl caută acum și pe cetățeanul care l-a surpins pe polițist, iar apoi l-a apostrofat, făcându-l ”nesimțit”. Acesta riscă să fie sancționat, la rândul său, pentru încălcarea ordinii și liniștii publice.