Politicienii români au pus gând rău aplicației Uber. Șoferii riscă amenzi uriașe

aplicatia uber
Uber și Taxify ar putea fi scoase de pe piață de Guvern Foto: Alexander Torrenegra via Wikimedia Commmons

Deputaţii au adoptat miercuri un proiect de lege prin care transportul public de persoane contra cost, cu un autoturism, realizat de șoferi care nu deţin o autorizaţie valabilă, va fi sancționat foarte aspru. Prin urmare, aplicaţia Uber, care a ajuns şi în Bucureşti în urmă cu doar câteva luni, ar putea să dispară destul de rapid de pe piață.

Proiectul a fost adoptat de către deputaţi cu 298 voturi „pentru“, două voturi „împotrivă“ şi 16 abţineri, relatează adevarul.ro.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în sensul sancţionării contravenţionale a persoanelor fizice şi juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism, fără respectarea prevederilor articolului 7 din lege.

Articolul 7 prevede că „transporturile de persoane sau bunuri în regim de taxi se pot executa ca servicii de interes public pentru populație, de regulă, în interiorul unei localități, numai pe baza autorizației pentru transport în regim de taxi, valabilă, emisă de autoritatea administrației publice locale, în condițiile prezentei legi”.

Potrivit completărilor, cei care vor risca şi vor încerca să încalce legea ar putea primi amenzi de până la 25.000 de lei.

Între timp, Uber continuă să se extindă cu rapiditate în toată lumea. Recent, reprezentanții Uber au anunţat că plănuiesc să angajeze un milion de femei până în anul 2020, mai notează sursa citată. Cu toate acestea, serviciul Uber a fost criticat atât pentru încălcarea legilor locale privind transportul, cât şi pentru probleme de siguranţă legate de anumiţi şoferi.

Uber a ajuns în România pe 25 februarie, oferind curse de 1,39 de lei pe kilometru, preţ asemănător celui practicat de taxiurile tradiţionale. Maşinile Uber pot fi comandate din aplicaţie, iar plata se face instantaneu, cu ajutorul cardului ataşat contului.

În Germania, autorităţile au decis că serviciile Uber încalcă legea taximetriei, motiv pentru care şoferii care folosesc aplicaţia trebuie să aibă licenţe de transport. Uber a fost interzis în două oraşe din Germania.

Recomandările editorilor GreatNews:

TOP. Cele mai bune țări în care să fii mamă
Tratament revoluționar pentru hepatita C, disponibil și în România
Un producător de vinuri vrea să cumpere marca Steaua