Dan Nițu, senator PNL de Vâlcea, a declarat într-o conferință de presă că va renunța la ortodoxism dacă iese Victor Ponta președinte. Acesta spune că reprezentanții Bisericii Ortodoxe nu trebuia să se implice în campania electorală pentru prezidențiale.
„Din cauza modului execrabil in care Biserica s-a implicat in campania electorala a PSD, declar urmatoarele: daca Victor Ponta va iesi presedinte, eu si intreaga mea familie voi renunta la ortodoxism.
Asa ceva nu se poate, religia este religie, deasupra politicii, Dumnezeu nu are legatura cu PSD cum nu are legatura nici cu ACL, nu inseamna ca daca suntem ortodocsi trebuie sa fim obligati de preoti si indrumati sa votam omul PSD-ului”, a declarat senatorul Nițu, potrivit agerpres.ro.
Cu toate acestea, senatorul PNL crede că Iohannis va câștiga alegerile prezidențiale, reușind să recupereze distanța din primul tur. Nițu crede că prezența la urne va crește cu „cel puțin 30%, poate chiar se va dubla”.
Săptămâna aceasta, mai mulți capi ai Bisericii Ortodoxe au fost acuzați că-l susțin fățiș pe Victor Ponta la prezidențiale. De exemplu, în urmă cu câteva zile, Preasfințitul Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Maramureșului și Sătmarului, i-a îndemnat pe preoți ca după slujbă să meargă în fruntea enoriașilor spre secțiile de votare să aleagă „un creștin ortodox”.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: