Poliția cumpără un sistem video care identifică numere de înmatriculare din mers

FOTO: webandi/Pixabay.com
FOTO: webandi/Pixabay.com

Poliția Română vrea să cumpere un sistem de supraveghere și monitorizare videoprin tehnologie LPR (License Plate Recognition), care permite recunoașterea automată a numerelor de înmatriculare ale mașinilor.

Obiectivul specific este asigurarea unui sistem modern pentru întărirea capacității operaționale a unităților de poliție ce folosesc metode speciale de investigație în lupta împotriva fenomenului infracțional”, se arată în caietul de sarcini.

Sistemul de supraveghere este format din mai multe servere, stații grafice, 300 camere video IP tip LPR și aplicații de video management pentru aceste camere.

În specificațiile tehnice se menționează că cele 300 de camere IP de tip LPR trebuie să poată capta plăcile de înmatriculare. Echipamentul va avea implementat un asistent sotware de optimizare a setărilor video în funcție de înălțimea de montaj, distanța față de vehicul și viteza acestuia.

Camerele trebuie să permită identificarea numerelor de înmatriculare pe timpul zilei la distanțe de minim 100 metri.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.