16 copii au murit până acum în războiul din Ucraina, iar alți 45 au fost răniți, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Unul dintre acești copii este Polina, o fetiță din capitala Kiev care era în ultimul an în școala primară. Potrivit BBC, ea se afla în mașină alături de familia sa, când vehiculul a ajuns în bătaia focului. Atât Polina, cât și părinții săi au murit.
Conform autorităților locale din Kiev, cei care au tras făceau parte dintr-un grup de recunoaștere și de sabotaj. Tragedia s-a petrecut pe o stradă din nord-vestul capitalei.
Fratele și sora Polinei au ajuns la spital. Fetița se află la terapie intensivă.
Și alți copii au murit în război. O fetiță de 7 ani a murit în timpul unui atac asupra unei grădinițe. Potrivit autorităților, până duminică fuseseră uciși 210 civili ucraineni.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: