AcasăAlegerile editorilorCe soluție propune PNL la criza francului elvețian

Ce soluție propune PNL la criza francului elvețian

-

Francul elvețian. Legea insolvenţei persoanei fizice este singura reglementare care poate pune clientul, aflat în incapacitatea de a-şi achita ratele, în poziția de a nu fi executat silit și de a putea să își ducă la capăt contractul încheiat cu banca, lucru benefic pentru ambele părți, după cum susține copreședintele PNL, Alina Gorghiu.  

Afirmațiile reprezentantei PNL vin în contextul în care cotația franc –leu a atins luni un nou record, când Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,4716 lei pentru un franc elvețian, în creştere cu 1,1% faţă de vineri, când a fost cotat la 4,4228 lei/franc.

Astfel, Alina Gorghiu a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că Legea insolvenței persoanei fizice oferă clientului, care nu mai poate achita ratele, o soluție de reeșalonare a ratelor și poziția corectă de negociere cu banca, pe baza veniturilor pe care le obține.

Mai mult, în opinia liberalei, spre deosebire de alte reglementări propuse care nu acționează retroactiv, aceasta poate fi pusă în aplicare imediat. În acest sens, Gorghiu a mai spus că PNL cere convocarea în sesiune de urgență a Parlamentului pentru a adopta această lege.

“În privința creditelor în franci elvețieni, există în acest moment două curente importante, dar ambele de extremă: unii spun să-i lăsăm pe debitori să se descurce cum pot cu băncile, cealaltă direcție este ca statul să acopere pierderile debitorilor. Datoria noastră ca oameni politici este să nu privim nicio situație socială cu cinism, și nici să folosim statul, ca pe o pușculiță cu resurse nelimitate, mai ales când nu acestea sunt soluţiile constructive”, după cum a afirmat reprezentanta PNL.

Ea a spus că nu este de acord nici ca responsabilitatea acestei crize să fie plasată asupra debitorilor care  “erau obligați să aibă doctorat în economie înainte de a lua credite în franci”.

“Un instrument cu o maturitate de 20-30 de ani exprimat într-o monedă exotică este complex. Problema creditelor în franci elveţieni nu este de azi de ieri, datează din 2009, deci de 6 ani această problemă este nerezolvată. Fiecare amânare a unei decizii nu a făcut decât să crească pierderea clienţilor şi a băncilor. Comportamentul băncilor, în momentul în care au acordat aceste credite, nu a fost unul adecvat, nici față de clienți, nici față de ele însele. În privința clienților, băncile nu le-au explicat acestora riscurile creditării într-o monedă specială, așa cum este creditul în franci elveţieni. În privința lor, băncile au acționat fără prudență, din păcate, cunoscând riscurile pe care și le asumă. Statul poate și trebuie să se asigure că practicile de vânzare înşelătoare sunt penalizate corespunzător indiferent de domeniu”, susține Alina Gorghiu.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

4 COMENTARII

  1. Eu personal nu sunt de acord nici ca banca sa piarda, nici ca statul sa intervina pentru acoperirea pierderii; Mai mult de atat, cel care i-a placut sa se laude ca el umbla cu valute fata de noi cei multi care umblam doar cu LEII nostri romanesti, sa fie sanatos. Cum i-a placut sa ser laude, sa-i placa sa si plateasca. Vorba ceia: Domnia si prostia se plateste.

  2. Este o rezolvare buna ! Este bine ca PNL NOU are initiative parlamentare ,asta ar trebui sa fie scopul existentei lor pentru urmatorii doi ani ! Dar sa lase ipocrizia , “ciocul mic ” si sa citeasca DEX-ul despre plagiat,ca in tot ce spun pretind ca au descoperit apa calda .

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

5 concluzii care se desprind după analiza a 13 sondaje pentru...

0
GreatNews a analizat 13 sondaje de opinie pentru alegerile de la Primăria București, apărute în ultimele 2 luni, și vă prezintă în continuare câteva...

Bilanțul morților din Hong Kong ajunge la 55. De ce incendiul...

0
Bilanțul morților din incendiul care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong a crescut la 55 de persoane, iar alte peste 270 sunt...

TOP 10. Din ce țări vin cei mai mulți migranți non-UE...

0
Peste 136.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene, ce dețineau permise de ședere în scopul angajării, locuiau în România la sfârșitul lunii august 2025,...