„Planeta cu un ocean în clocot”. O lume bizară, cu apă adâncă de sute de kilometri

exoplanetă

Imagine cu rol ilustrativ. Foto: ChadoNihi / pixabay.com

O echipă de astronomi spune că a detectat „o planetă cu un ocean în clocot”. Descoperirea a fost realizată cu ajutorul telescopului spațial James Webb, însă nu toți cercetătorii sunt de acord cu această interpretare a condițiilor de la suprafața planetei, relatează „The Guardian”.

Observațiile realizate de telescopul spațial James Webb al NASA au identificat vapori de apă și indicii chimice pentru metan și dioxid de carbon în atmosfera exoplanetei TOI-270 d, care se află la circa 70 de ani lumină de Pământ și are o rază de 2 ori mai mare decât cea a Terrei.

Acest amestec chimic sugerează existența unei planete a cărei întreagă suprafață ar fi acoperită de apă, și cu o atmosferă bogată în hidrogen, susțin cercetătorii de la Universitatea Cambridge.

„Oceanul ar putea avea până la 100 de grade Celsius sau mai mult”, a declarat profesorul Nikku Madhusudhan, liderul echipei. La o presiune atmosferică ridicată, un ocean atât de fierbinte ar putea fi lichid, dar nu este clar dacă ar fi locuibil, a mai spus el.

Astronomii au publicat datele și interpretarea lor într-un articol în jurnalul științific „Astronomy and Astrophysics Letters”. Interpretarea este contestată de o echipă canadiană care a studiat aceeași exoplanetă. Ei au detectat aceleași substanțe chimice în atmosferă, dar susțin că planetă ar fi prea fierbinte pentru ca apa să existe în stare lichidă. Potrivit acestora, atmosfera ar fi incredibil de densă, alcătuită din hidrogen și vapori de apă, și ar avea circa 4.000 de grade Celsius, iar suprafața planetei ar fi stâncoasă.

Indiciile pentru oceanul de pe TOI-270 d se bazează pe absența amoniacului, care ar trebui să apară în mod natural într-o atmosferă bogată în hidrogen. Amoniacul este însă foarte solubil în apă și astfel ar fi epuizat din atmosferă dacă ar exista un ocean la suprafața planetei.

O parte a planetei TOI-270 d este îndreptată permanent spre steaua sa, iar cealaltă jumătate se află într-un întuneric permanent, creând un contrast extrem de temperatură. „Oceanul ar fi extrem de cald în partea unde este zi. În partea unde e noapte ar putea fi locuibilă”, a mai spus Madhusudhan.

Însă planeta ar avea o atmosferă zdrobitoare, cu o presiune de zeci sau de sute de ori mai mare decât la suprafața Pământului, iar din oceanul fierbinte ar ieși aburi. Cercetătorii mai cred că e posibil ca apa să atingă adâncimi de zeci sau sute de kilometri, iar sub aceasta să se afle un fund de gheață.

Profesorul Björn Benneke, de la Universitatea din Montreal, a efectuat observații asupra planetei și pune sub semnul întrebării ipoteza oceanului.

„În opinia noastră, temperatura este prea caldă pentru ca apa să fie lichidă”, a spus el, adăugând că atmosfera pare să conţină cantităţi substanţiale de vapori de apă – prea mult pentru ca existenţa unui ocean să fie plauzibilă. La suprafață, temperaturile ar putea ajunge la 4.000 de grade Celsius, estimează el, iar apa ar exista în stare supercritică, când distincția dintre un lichid și un gaz se estompează. „Este aproape ca un fluid gros, fierbinte”, a spus el.

Studierea exoplanetelor telurice (alcătuite din roci, nu din gaze) precum TOI-270 d este foarte importantă pentru cercetători, deoarece îi ajută să identifice eventualele planete locuibile din galaxie.

Foto: ChadoNihi / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version