Plaja sălbatică din România care arată ca în Thailanda

FOTO: calatorinbascheti.ro
FOTO: calatorinbascheti.ro

Doi tineri îndrăgostiți de natură, Geta și Sebi Lascu, absolvenți de Medicină din Oradea, s-au gândit să atragă turiști din toată țara după ce au amenajat o plajă la poalele muniților Pădurea Craiului. Cei care vin aici spun că peisajul este ca în Thailanda.

Pensiunea se află în comuna Șuncuiuș, la 60 de kilometri de Oradea, pe defileul Crișului Repede. Proiectul a fost construit cu ajutorul fondurilor europene. „Sunt pasionat de tot ce înseamnă munte și natură. În 2016 am accesat fonduri europene și am construit o pensiune la poalele munților Piatra Craiului.

Plaja am gândit-o ca pe un loc de relaxare. Iubesc muntele. M-am gândit să atragem în zonă turiști pe care putem să-i învățăm cu stânca, cu traseele, cu zona montană. Să încercăm să-i scoatem din confortul orașului și să le dăm alternativa pentru petrecerea timpului liber”, a declarat Sebi Lascu, pentru oradeaindirect.ro. Valoarea proiectului a fost de 100.000 de euro.

Cazarea costă în jur de 170 de lei. În apropiere este Peștera Vântului, cea mai mare din România, Peștera Unguru Mare, se pot face trasee montane și diverse activități pe Crișul Repede.

De asemenea, iubitorii de aventură și cățătorii profesioniși se pot bucura de traseul via ferrata care presupune 150 de metri de cablu și are trei grade de dificultate.

Despre locul de la poalele munților Pădurea Craiului, blogul Calatorinbascheti.ro, specializat în turism, scrie că e plaja „la care visezi un an de zile și în care nu vei găsi nici aglomerație, nici stres, nici haos, nici prețuri nejustificat de mari: ci doar natură și libertate”.

„Ce-am găsit, la Șuncuiuș, în Bihor? Nici nouă nu ne-a venit să credem! Vorbim de o plajă, aproape sălbatică, din inima Apusenilor, cu nisip fin, sezlonguri ca la mare și un view care te duce gândul, departe, la Thailanda. Și nu e nicio exagerare. Este, poate, cel mai frumos loc, neștiut, din România, necălcat încă de picior de turist gălăgios”, scrie calatorinbascheti.ro.

Mai multe detalii și imagini găsiți – AICI.

Cele mai frumoase insule din Grecia

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.