AcasăNewsPeste 1.700 de amenzi au fost date într-o localitate pentru locuințe neasigurate

Peste 1.700 de amenzi au fost date într-o localitate pentru locuințe neasigurate

-

În comuna Corbeanca, de lângă București, autoritățile au aplicate peste 1.700 de amenzi, doar într-o lună, pentru proprietarii care nu și-au făcut asigurarea obligatorie pentru locuință.

Polița de asigurare PAD vine în două variante, de 10 sau 20 de euro, și poate acoperi pagube de până la 20.000 de euro. În ciuda avantajelor evidente, doar 20% dintre români aleg să își protejeze locuințele.

„Dacă legea prevede o anumită procedură, ea trebuie respectată. Eu n-am făcut decât să trag un semnal de alarmă că această lege nu mai poate fi ignorată. Ne expunem unor pericole foarte mari prin faptul că alegem să o ignorăm.

Cei care acum mă acuză sau sunt supărați pe mine, în cazul, Doamne ferește, al unui dezastru natural, sunt exact cei care o să-mi mulțumească”, a declarat Ștefan Adrian Apăteanu, primarul comunei Corbeanca, potrivit Antena 3 CNN.

Autoritățile locale discută despre stimulente fiscale pentru cei care își fac asigurarea PAD și despre integrarea obligației în documentele administrative.

„Legea îți dă voie, la taxele locale, să oferi diverse bonificații, reduceri, tot felul. Nimeni nu s-a gândit la o variantă de genul extinderii reducerii, nu știu exact dacă se numește reducere de taxă, pentru cei care plătesc în primele trei luni. S-ar putea pune o condiție: ai reducerea respectivă dacă plătești în primele trei luni, dar să ai și asigurarea PAD plătită. Este o simplă condiționare”, explică Daniel Mario Soare, vicepreședinte al CJ Prahova.

Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România, adaugă: „Înștiințarea de plată pentru impozitul pe clădiri să cuprindă și obligația de asigurare pentru locuință, căci nu pentru toate clădirile faci asigurare, doar pentru locuință. Și asta nu e greu de făcut”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...

Regimul Viktor Orbán se clatină. Opoziția conduce detașat după numărarea a...

0
Partidul Tisza, condus de Péter Magyar, opozantul premierului Viktor Orbán, conduce detașat după numărarea a peste 53% din voturile exprimate.Astfel, Tisza ar obține 136...