Perele crescute în sticlă, afacerea unor orășeni pasionați de viața la țară

Cu o livadă de 1.200 de metri pătrați, doi producători de fructe cresc la Tomșani, în județul Prahova, pere în sticle, pe care le umplu apoi cu palincă.

Mihai Ciobanu este arhitect, iar Alexandra Gheorghe lucrează în domeniul resurselor umane: deși au meserii foarte „urbane”, cei doi sunt pasionați și de viața la țară. 

„Proiectul a pornit de la faptul că nu există o ofertă destul de mare pentru astfel de produse pe piața noastră. Produsul în sine a fost gândit pentru a crește fructe în sticle – pere, prune, mere, asta pentru că beneficiam de o livadă destul de mare la noi în curte. Bineînteles, după ce fructele au crescut a trebuit să punem ceva în sticle”, a povestit Mihai Ciobanu.

Așa a apărut “parinca” (un joc de cuvinte: combinația dintre „pară” și „palincă”, adică cele două componente ale produsului). Anul trecut, cei doi au înregistrat o producție de primă încercare, de 24 de sticle din cele 56 puse inițial.

Câștigurile de până acum (1.000 de lei), au fost reinvestite în livadă, în materia primă pentru palincă și în sticlele pentru producția de anul acesta. Cu experiența dobândită anul trecut, cei doi se așteaptă la triplarea producției în acest an.

„Anul acesta am vrut să creștem producția. Am reușit să punem 80 de sticle și sperăm să avem o producție de 60 de sticle. Pentru anul viitor speram să putem pune între 150-200 de sticle. Așadar, vrem să creștem numărul de produse de la an la an”, a spus producătorul, relatează Yahoo News România, care citează ziare.com.

Pentru a putea asigura și materia primă pentru palincă, în primăvara acestui an, ei au mai plantat 50 de pomi și vor să crească livada la 100 de arbori. Pentru acest an, cu o producție estimată de 60 de sticle, câștigurile ar urma să fie de aproximativ 3.000 de lei.

„Un câștig real îl putem spera abia după 3 -4 -5 ani, când noua livadă va începe să producă și, astfel, ne va reduce din cheltuielile pentru producția de palincă pe care le suportăm la momentul de față. Încă nu reușim să producem destulă palincă de pere din fructele pe care le avem și suntem nevoiți să cumpărăm pere”, a mai spus arhitectul.

FOTO: Facebook 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version