Patru mandate de percheziție domiciliară au fost puse în executare, miercuri dimineață, pentru locuințele unor angajați ai Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București, în dosarul privind morțile suspecte de la Secția ATI a unității medicale. De asemenea, patru cadre medicale au fost aduse la audieri în acest dosar. Printre persoanele vizate de percheziții sunt inclusiv medici ai spitalului, față de care există suspiciuni că ar fi scăzut intenționat rata de administrare a noradrenalinei pentru pacienții de la ATI.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, solicită demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Sfântului Pantelimon din Capitală, în contextul anchetei privind morțile suspecte de la Secția ATI. La momentul declanșării anchetei, Alexandru Rafila declara că nu crede că sunt justificate plângerile penale privind morțile suspecte de la spitalul Pantelimon, iar o comisie trimisă de minister în control la spital a conluzionat că „nu au fost constatate abateri de la protocoalele si procedurile terapeutice care să ridice suspiciunea unei presupuse culpe medicale”.
„Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, solicită demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Clinic de Urgență «Sfântul Pantelimon», având în vedere funcționarea defectuoasă și neîncrederea publică generată de evenimentele din ultimele luni și de anchetele aflate în derulare.
Accesul la servicii medicale de calitate în spitalele de urgență este esențial pentru reușita reformelor și investițiilor derulate de Ministerul Sănătății, iar atitudinile care pun în pericol aceste obiective importante pentru sistemul de sănătate sunt de neacceptat”, se arată într-un comunicat de miercuri al Ministerului Sănătății.
Ancheta a început în luna aprilie, în urma sesizării unei asistente.
Ministrul Rafila a făcut imediat o vizită la Spitalul Pantelimon. El a declarat atunci, despre plângerile făcute de fosta şefă a Secţiei ATI din Spitalul Pantelimon, că ceea ce i se pare intolerabil este să pui în pericol încrederea în personalul medical dacă tu ai un interes personal. ”Nu spun că s-a întâmplat în acest caz, dar cred că nu sunt elemente care să justifice aceste plângeri”, a precizat ministrul, arătând că ”nu ne reglăm noi problemele de natură personală pe spatele pacienţilor”.
Și comisia trimisă atunci de minister în control la spital a conluzionat că „nu au fost constatate abateri de la protocoalele si procedurile terapeutice care să ridice suspiciunea unei presupuse culpe medicale”.
Comisia a constatat că ghidurile de tratament au fost respectate.
„Nu au fost identificate situații de reducere a dozei cu manifestări clinice specifice. La unele dintre cazuri, doza de noradrenalină (substanța care ar fi fost redusă potrivit acuzațiilor asistenului respectiv, n.red) a fost crescută concordant cu parametrii biologici”, se arată în raport.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: