O pensiune situată într-un sat din Vaslui, unde nu sunt atracții turistice, a atras încasări de peste 330.000 de euro, de la clienți din toată lumea. Însă procurori suspectează că ar fi vorba despre o fraudă bancară.
Pensiunea agroturistică „La Nea Vasile” din Vaslui, aflată într-o zonă fără atracții turistice, a generat încasări-record, atrăgând turiști din întreaga lume. După ce au observat plăți neobișnuit de mari, între 12.000 și 45.800 lei pentru câteva nopți de cazare, procurorii au deschis o anchetă, acuzând proprietarii de o „fraudă bancară de proporții”, dezvăluie Hotnews.
„Nu este deloc credibil că un client, în mod conştient şi benevol, ar face o astfel de plată, cu atât mai puţin 70”, susțin anchetatorii. Prejudiciul estimat este de 1.665.225 lei, proprietarii s-au apărat, afirmând că turiștii „veneau cu autocarele”.
La Tribunal, unul dintre proprietari a admis toate acuzațiile. Chiar dacă procesul s-a finalizat de aproape un an, judecătorul nu a pronunțat încă sentința.
În total s-au efectuat 79 de tranzacții fără prezența fizică a cardului, iar banii au fost rapid transferați în conturile proprietarilor.
Într-una dintre cele mai sărace zone ale țării, doi soți din județul Vaslui au avut un succes surprinzător la un an de la deschiderea pensiunii agroturistice „La Nea Vasile”. După încasări modeste în primele luni (96.804 lei în iulie 2018, 171.330 lei în august 2018 și 56.417 lei în septembrie 2018), pensiunea a obținut peste 330.000 de euro în noiembrie 2018. Situată pe drumul european E581, între satele Bădeana și Tutova, pensiunea are o capacitate de 30 de locuri.
Pensiunea „La Nea Vasile” este deținută și administrată de SC KatLaris SRL, societate înființată în 2017. Aceasta are ca asociați și administratori pe Larisa Munteanu Toniță și soțul ei, Cătălin Claudiu Toniță Munteanu.
În octombrie 2018, Cătălin Claudiu Toniță Munteanu a solicitat un aparat POS de la Raiffeisen pentru pensiune, motivând că are nevoie de acesta pentru colaborarea cu Booking.com. El a explicat că Banca Românească îi permitea accesul la bani doar după 30 de zile, ceea ce afecta funcționarea pensiunii.
Contractul a fost semnat de soția sa, Larisa Toniță Munteanu, care a estimat o valoare medie de 200 lei per operațiune și un volum lunar de 1.000 euro. Pe 12 noiembrie 2018, echipamentul POS a fost instalat, având funcția de preautorizare activată. Conform contractului, serviciul de acceptare a cardurilor fără prezența fizică putea fi utilizat doar dacă deținătorul cardului nu era prezent și dacă existau documente justificative pentru tranzacție.
După instalarea POS-ului la pensiunea „La Nea Vasile”, încasările au crescut rapid, depășind estimările inițiale.
Între 23 noiembrie și 20 decembrie 2018, au fost efectuate 79 de operațiuni fără prezența fizică a cardului, totalizând 1.563.197,10 lei (peste 310.000 de euro), cu plăți variind între 100 lei și 54.680 lei, de la clienți internaționali. Așa zișii turiști proveneau din toate colțurile lumii: Statele Unite ale Americii, Hawaii, Emiratele Arabe Unite, Singapore, Hong Kong, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, etc. Sumele au fost transferate în conturile personale ale soților care administrau afacerea, arată sursa citată.
Ulterior, băncile au declarat tranzacțiile frauduloase, iar Raiffeisen Bank a sesizat poliția după ce a realizat situația.
Proprietarii au negat acuzațiile de fraudă
În fața procurorilor, proprietarii pensiunii „La Nea Vasile” au negat inițial acuzațiile de fraudă, afirmând că banii încasati între noiembrie și decembrie 2018 proveneau de la clienți care erau recomandați de o persoană interesată să cumpere pensiunea.
„Clienţii veneau la pensiune cu autocare şi microbuze înmatriculate în Republica Moldova. Tranzacţiile efectuate prin funcţia de preautorizre la POS fără prezenţă fizică a cardului se făceau de către clienţi, pentru serviciile pe care le prestam”, a spus Claudiu Cătălin Munteanu Toniță în fața ancetatorilor.
Larisa Munteanu Toniță a recunoscut că au fost încasări mai mari decât de obicei, dar nu a putut preciza sursa acestora, invocând că și soțul ei se ocupa de gestionarea societății.
Procurorii au considerat declarațiile celor doi ca fiind neconvingătoare și lipsite de logică.
„Nu au nici măcar aptitudinea de a explica în mod logic ce reprezintă sumele de bani încasate prin POS în perioada noiembrie – decembrie 2018 în contul SC Katlaris SRL şi cum au fost folosite aceste sume”, a evidențiat parchetul.
Soții Cătălin și Larisa Munteanu Toniță au fost acuzați de fraudă informatică și spălare de bani, iar societatea lor, SC KatLaris SRL, a fost de asemenea pusă sub acuzare. După dobândirea calității de inculpați, cei doi s-au prevalat de dreptul la tăcere.
În instanță, soții au contestat ancheta, dar Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași au validat-o. Procurorii au subliniat că tranzacțiile frauduloase au fost realizate fără prezența fizică a cardului, ceea ce contrazice afirmațiile patronilor.
„Nu este deloc credibil faptul că un client, în mod conştient şi benevol, ar face o plată cu cardul pentru una sau câteva nopţi de cazare la pensiunea „La Nea Vasile” pentru care să plătească o sumă, spre exemplu, de 12.000 lei sau 23.500 lei sau 36.850 lei sau 45.800 lei. Nici măcar un singur client nu ar face o astfel de plată, cu atât mai puţin 70 de clienţi. Din ce motiv ar plăti nişte clienţi, chiar recomandaţi de cineva, sume înzecit mai mari pentru un serviciu?”, au susținut aceștia.
În fața judecătorilor, Cătălin Munteanu a recunoscut faptele și a declarat că știa că acțiunile lor erau ilegale: „Înainte de introducerea datelor i-am spus şi Larisei să facem bani mai uşor, a fost de acord. Ştiam amândoi că e nelegal, dar nu ştiam că vom ajunge aici”, a spus bărbatul în fața instanței, potrivit sursei citate.
Deși cercetarea judecătorească a fost finalizată în noiembrie anul trecut, pronunțarea sentinței a fost amânată constant, invocându-se lipsa de timp pentru deliberare. Între timp, pensiunea „La Nea Vasile” a fost închisă de ISU Vaslui din cauza neîndeplinirii condițiilor de securitate la incendiu.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: