Pensionarii ar putea primi bani în plus la începutul fiecărui an

FOTO: takazart/Pixabay.com

FOTO: takazart/Pixabay.com

Pensionarii ar putea primi bani pentru biletele de tren oferite anual cu preț redus, dar care nu sunt utilizate, arată un proiect de lege depus miercuri în Camera Deputaților.

„Astăzi am înregistrat la Secretariatul General al Camerei Deputaților o inițiativă legislativă solicitată de către Organizația Seniorilor Naționali Liberali. Aceștia au propus ca biletele de transport cu trenul rămase neutilizate de către pensionari să poată fi transformate în sume la dispoziția acestora.

Venim cu această inițiativă legislativă pentru a face dreptate în valorificarea unui drept care se află la dispoziția pensionarilor din România: în proporție de aproximativ 80% acest drept rămâne nevalorificat pentru că el nu este utilizat.

Avem speranța că acest proiect de act normativ va fi susținut de toate grupurile parlamentare și sperăm să aibă un parcurs legislativ urgent. Proiectul de lege urmează să intre în procesul legislativ în perioada următoare”, a declarat Gabriel Andronache liderul Grupului parlamentar al deputaților PNL, potrivit adevarul.ro.

Potrivit expunerii de motive, inițiativa legislativă vine în sprijinul persoanelor vârstnice, aceștia confruntându-se cu o multitudine de probleme, cele mai importante fiind legate de nivelul scăzut al veniturilor.

Pe lângă aceasta, pensionarii se mai confruntă și cu un grad de sănătate precar, lipsa medicamentelor, asistență socială slabă.

„Dorind să venim în întâmpinarea acestei categorii de persoane am elaborat prezenta inițiativă legislativă, care propune ca în cazul în care cele 6 călătorii reduse de care beneficiază pensionarii nu au fost utilizate, aceștia să poată primi o compensație în bani”, se arată în documentul citat.

Calculul compensației va fi stabilit prin Ordin al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar banii vor fi virați la plata primei pensii a anului următor.

În prezent, pensionarii din sistemul public de pensii, precum şi pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale beneficiază anual de un total de 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri regio R şi trenuri interregio IR fără regim de rezervare clasa a II-a, cu mijloace auto sau cu navele de călători clasa a II-a, la transportul intern în comun, între localităţi.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version