Pedepse mult mai aspre pentru șoferii neglijenți

joburi șofer cat B
Foto: JamesDeMers / pixabay.com

Deputatul liberal Florin Roman a depus la Senat un proiect de modificare a legii privind circulația pe drumurile publice care ar putea duce la pedepse mult mai grele pentru șoferii băuți și pentru cei prinși depășind neregulamentar.

Şoferii care depăşesc neregulamentar ar putea rămâne fără permis timp de 3 luni şi vor primi şi o amendă de 2.900 de lei, în timp ce pentru conducerea sub influenţa alcoolului, atunci când nu avem de-a face cu o infracţiune, proiectul prevede o pedeapsă şi mai mare: suspendarea exercitării dreptului de a conduce timp de un an, cu amendă de 2.900 de lei.

Deputatul susţine că reducerea numărului de accidente reprezintă un obiectiv asumat de România, dar că efectele campaniilor de prevenţie sunt limitate dacă ele nu sunt dublate de o legislaţie fermă.

În prezent, legea pedepsește depăşirea neregulamentară şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice cu 30 şi, respectiv, 90 de zile de suspendare a dreptului de a conduce.

Deputatul liberal argumentează că România ocupă în continuare un neonorant loc 1 în statistica europeană referitoare la numărul de decese din accidentele rutiere, având o medie de 98 de decese la un milion de locuitori, media europeană fiind de 49 de decese la milionul de locuitori, conform datelor oficiale.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.