Pe cine ar vota românii președinte dacă duminică ar fi alegeri. Cine este cel mai bine plasat în sondaje

candidați prezidențiale

Foto: Facebook

Dacă duminica viitoare ar fi alegeri prezidențiale, cei mai mulți români ar vota cu Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO, arată un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro.

Astfel, 27,7% dintre respondenţii care îşi exprimă preferinţa pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (84,7% din eşantion), au spus că ar vota cu Mircea Geoană (independent).

21,8% ar vota pentru Marcel Ciolacu (s-a luat în calcul scenariul în care acesta ar fi susţinut de PSD şi PNL), iar 18,9% pentru George Simion (AUR).

Urmează:

„Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research cu foarte puţin timp înainte de o serie de evenimente politice, precum decizia PNL de nu candida pe liste comune cu PSD sau conflictul USR-Elena Lasconi, care au implicaţii asupra competiţiei pentru alegerile prezidenţiale”, a explicat directorul INSCOP Research Remus Ştefureac.

Sondajul a fost realizat în perioada 23 octombrie – 2 noiembrie pe un eșantion de 1.100 de persoane cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %.

În urmă cu o lună, INSCOP a publicat un alt sondaj de opinie realizat la comanda news.ro, în care a fost testată intenția de vot și pentru alți candidați, ca de exemplu Nicolae Ciucă (PNL) și Cătălin Drulă (USR). Potrivit sondajului dat publicității la începutul lunii octombrie, 25,3% dintre respondenții care își exprimau preferința pentru candidații din listă (adică 75,9% din eșantion) spuneau că ar vota cu Mircea Geoană (independent).

Urmau:

Sondajul INSCOP de la începutul lunii octombrie 2023. Sursa: INSCOP

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version