Patronii clinicii dentare unde a fost anesteziat copilul acuză „dezinformarea și speculațiile”

teddycare pitești clinica
Foto: Captură video pagina de Facebook TeddyCare

Reprezentanții clinicii TeddyCare din Pitești, unde a fost anesteziat copilul de 4 ani care ulterior a intrat în comă și a murit, au publicat pe pagina de Facebook a clinicii un mesaj în care acuză „dezinformarea, speculațiile și goana după senzațional”.

„Stim ca toata lumea asteapta o reactie de la noi si, mai mult decat orice, ne dorim sa intelegeti ca ne este la fel de greu ca fiecaruia dintre dvs. sa intelegem si sa acceptam ceea ce s-a intamplat in clinica noastra. O clinica in care sunt tratati si copiii nostri, ai colegilor, prietenilor si cunostintelor noastre. Inainte de toate, suntem oameni si parinti – de aceea ceea ce s-a intamplat in casa noastra este atat de dureros, de greu de acceptat, atat de greu de trait si de inteles. In aceste momente, gandurile si inimile noastre sunt insa alaturi de parinti, nu facem decat sa ne rugam sa aiba putere si liniste”, spun reprezentanții clinicii pentru copii și adolescenți din Pitești, care are aproximativ 10 ani de existență.

„Ne dorim mai mult decat oricine sa intelegem ce s-a intamplat, asteptam rezultatul investigatiilor si anchetelor in curs, speram din tot sufletul ca vor aduce raspunsurile pe care toata lumea le asteapta si ca nu vor lasa loc de alte interpretari. Caci, din pacate, pana in acest moment, dezinformarea, speculatiile si goana dupa senzational s-au dovedit o data in plus mai importante decat cautarea adevarului. Inca o data va rugam sa aveti toata increderea ca, in momentul in care vom avea toate datele, vom fi primii care vom dori sa le facem publice. Pana atunci, ne dorim sa respectam durerea parintilor, alaturi de care suntem cu tot sufletul nostru”, au mai scris ei.

După ce băiatul intrat în comă a murit la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din București, Inspectoratul de Poliție Județeană Argeș a deschis un dosar penal de ucidere din culpă.

De asemenea, activitatea clinicii stomatologice TeddyCare din Pitești a fost suspendată de Inspecția Sanitară de Stat.

Potrivit Ministerului Sănătății, clinica stomatologică din Pitești nu avea autorizație de a realiza anestezii pe cale venoasă.

Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Argeș au descoperit că în autorizația de funcționare nu era înscris ca obiect de activitate și „anestezie-analgo-sedare”, ceea ce înseamnă că personalul medical de acolo nu avea voie să facă anestezie pe cale intravenoasă.

Inspectorii DSP Argeș au aplicat clinicii stomatologice o amendă de 20.000 lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în Autorizația Sanitară de Funcționare.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat că propofolul, folosit la anestezia copilului, este un produs foarte puternic care trebuie folosit numai într-un cadru care poate fi monitorizat corect.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.