Patriarhul Daniel va fi cetățean de onoare al Bucureștiului. Motivul invocat de Firea

patriarhul daniel cetățean de onoare bucurești
Foto: Pagina de Facebook Gabriela Firea / Patriarhia Română

Primarul Bucureștiului Gabriela Firea vrea să îi acorde Patriarhului Daniel titlul de cetățean de onoare al capitalei.

Pe masa Consiliului General al Municipiului București există un proiect de hotărâre în acest sens care va fi dezbătut joi, 31 ianuarie, în ședința Consiliului.

Cel mai probabil, proiectul va fi votat, Gabriela Firea fiind o susținătoare a Patriarhului Daniel.

În expunerea de motive ce însoțește proiectul de hotărâre, Gabriela Firea arată că Patriarhul Daniel merită titlul de cetățean de onoare al capitalei „pentru grija părintească a Preafericitului Părinte Daniel de a începe realizarea lucrării publice Catedrala Mântuirii Neamului (…) care va aduce în ansamblul ei atât Muzeul Creștinismului Românesc, căminul pentru pelerini, un centru de diagnostic și tratament cât și un Centru de Conferințe, toate în incinta Catedralei noi”.

Gabriela Firea mai arată că Patriarhul Daniel ar trebui să fie numit cetățean de onoare al municipiului București „pentru curajul de a construi și de a urma direcția istorică a Regelui Ferdinand care în anul 1920 a susținut că Suntem datori să ridicăm în Capitala tuturor românilor … Biserica Mântuirii Neamului ca simbol al unității sufletești a întregului neam„.

Totodată, primarul general menționează că Patriarhul Daniel „în anul centenar ne-a făcut marea bucurie de a sfinți Catedrala Mântuirii Neamului, obiectiv de importanță națională la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire a Principatelor Române”.

Faptul că Patriarhul Daniel va primi titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului deoarece a construit Catedrala Mântuirii Neamului poate fi considerat cel puțin ciudat, dat fiind faptul că primarul general a fost cel care a donat – din banii contribuabililor – milioane de euro pentru ridicarea catedralei.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.