Parlamentarii PSD-ALDE vor ca animalele sălbatice să fie ucise mai ușor

FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews.ro
FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews.ro

Un grup de parlamentari din PSD și ALDE au depus un proiect prin care cer modificarea legii vânătorii astfel încât să fie ucise mai ușor „animalele care amenință viața sau integritate corporală a persoanelor”.

Mai exact, prin modificarea propusă de parlamentarii PSD-ALDE, uciderea animalelor care devin un pericol pentru oameni nu mai intră sub incidența legii vânătorii și nu mai necesită aprobare de la Ministerul Mediului, așa cum sunt condițiile în prezent.

În proiectul de modificare se scrie că „nu constituie acţiune de vânătoare îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora sau imobilizarea animalelor a căror viaţă ori integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenţii umane realizate cu orice mijloace legale de protecţie şi imobilizare, de către personalul militar autorizat al Jandarmeriei Române în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi nici uciderea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, de către personalul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, în intravilanul localităţilor, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu şi de către vânători şi personalul gestionarilor fondurilor cinegetice, în extravilanul localităţilor”.

Mai sunt propuse și alte modificări. Printre altele, victimele și cei care vor suferi pagube materiale din cauza animalelor sălbatice vor primi despăgubiri. Statul va fi obligat să plătească spitalizarea celor răniți, ajutor de înmormântare, dar și daune morale, care vor fi proporționale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut sau, dacă victima nu este salariat, se va acorda o sumă proporțională cu echivalentul salariului minim pe economie.

Dacă victima moare, se acordă sume compensatorii pentru familia victimei, reprezentând echivalentul unui salariu minim pe economie până la vârsta pensionării.

De asemenea, se acordă despăgubiri pentru pagubele produse în urma accidentelor de circulație în care sunt implicate exemplare din speciile de faună de interes cinegetic. Despăgubirile vor fi acordate de administratorul drumului, dacă nu sunt montate indicatoare cu mesajul „atenție animale”.

Această modificare vine pe fondul unui caz întâmplat pe 22 martie. Un bărbat de 35 de ani, din județul Harghita, a murit atacat de un urs. Autoritățile au întârziat să dea un aviz pentru uciderea animalului, mai ales după ce pădurarii din zonă, care îl aveau sub supraveghere, au spus că ursoaica, care avea și pui, era una liniștită. Ulterior, s-a descoperit că bărbatul ar fi atacat ursul aruncând pietre și bucăți de lemn în bârlogul său.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.