Părinții a 2 elevi care și-au batjocorit diriginta trebuie să o despăgubească cu 30.000 de lei

elevi

Foto: airunique / pixabay.com

Părinții a 2 elevi care și-au batjocorit diriginta trebuie să îi plătească profesoarei daune morale de 30.000 de lei, a decis vineri Tribunalul Cluj. Decizia este definitivă, relatează publicația vedemjust.ro.

Profesoara BM de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca era dirigintă la clasa a VII-a. În martie 2019, profesoara a aflat că 2 dintre elevii din clasă – în vârstă de 12, respectiv 13 ani – au batjocorit-o pe grupul de WhatsApp al clasei și pe Facebook.

Concret, în ultima zi din vacanța mare din anul 2018, R. a modificat o poză a profesoarei pe care a asociat-o cu un animal și a postat-o pe grupul de Whatsapp al clasei, apoi în decembrie 2018 a postat tot acolo o altă poză denigratoare, pe care a setat-o ca imagine de grup.

În martie 2019, celălalt băiat, C., a creat un cont de Facebook pe numele profesoarei, folosind cele două poze primite de la R.: pe una a pus-o ca poză de profil, iar pe cealaltă ca imagine de copertă a contului. Apoi, le-a dat mesaje colegilor pentru a se împrieteni cu acel cont, spunând că este creat de el.

Profesoara a cerut 50.000 de lei despăgubiri pentru că a fost umilită. Potrivit acesteia, foarte mulți elevi din școală au văzut contul fals, iar în felul acesta i-au fost afectate viața privată, demnitatea, dreptul la imagine și autoritatea sa profesională.

În timpul procesului, părinții lui R. au susținut că acesta a făcut o glumă, o prostie copilărească, modificând o fotografie la care a atașat porecla profesoarei așa cum o cunoaștea toată lumea, că a postat pe Whatsapp în afara orelor de curs, și că aceasta este o formă a libertății de exprimare.

De asemenea, au susținut că profesoara nu era membră în acel grup, care este privat, și că băiatul a fost nevoit în cele din urmă să se mute la altă școală.

Părinții lui C. au arătat că el nu are cont de Whatsapp, dar a recunoscut că el a deschis contul de Facebook pe numele profesoarei, însă că l-a șters după o zi.

Judecătoria Cluj-Napoca a decis ca părinții celor 2 minori să-i plătească profesoarei, împreună, suma de 30.000 de lei, iar Tribunalul Cluj a menținut sentința.

Judecătorii au apreciat că faptele celor 2 elevi au adus atingere dreptului reclamantei la demnitate, deoarece martorii audiați în cauză au dovedit faptul că reclamanta a fost foarte afectată ca urmare a celor întâmplate, atât pe plan psihic, cat si din perspectiva imaginii sale.

De asemenea, magistrații au apreciat că activitatea de batjocorire a unui cadru didactic nu poate fi considerată doar o „copilărie/o prostie copilărească”.

Foto: airunique / pixabay.com


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version