Parchetul General: Mii de hoți sunt liberi pentru că s-au împăcat cu victimele

FOTO: lechenie-narkomanii/Pixabay.com
FOTO: lechenie-narkomanii/Pixabay.com

Șeful Parchetului General, Bogdan Licu, i-a cerut ministrului Justiției, Ana Birchall, să îl „sprijine” pentru inițierea unei modificări legislative care să permită „combaterea mai eficientă a criminalității în materia furtului calificat”.

Procurorii spun că modificarea din Codul Penal prin care hoții scapă dacă victima se împacă și își retrage plângerea nu a dus la reducerea infracționalității între 2013 și 2019.

În primul semestru al acestui an, procurorii din toată țara au soluționat peste 7.400 de dosare de furt. Numărul acestor infracțiuni nu au scăzut după ce, în 2012, a fost introdusă posibilitatea clasării dosarului dacă se împacă hoții cu victimele.

Potrivit informațiilor Parchetului General transmise printr-un comunicat de presă, din cele peste 7.400 de cazuri de furt, 3.932 de dosare au fost închise pentru că părțile s-au împăcat, iar alte 604 au fost clasate pentru că victima și-a retras plângerea. Numărul dosarelor închise astfel depăşeşte cu mult numărul inculpaților trimiși în judecată pentru furt în semestrul I al anului 2019, adică 2.871 de persoane.

„Se observă că se înregistrează o tendință de scădere continuă a numărului inculpaților trimiși în judecată, mai mică însă decât a procentului de creștere a numărului soluțiilor de clasare prin împăcarea părților și retragerea plângerii prealabile. Prin urmare, criminalitatea în materie nu a scăzut, însă s-a redus fermitatea reacției sistemului judiciar față de acest fenomen”, transmite Parchetul General, printr-un comunicat de presă.

De asemenea, Parchetul General mai transmite că hoții știu că printr-o împăcare vor scăpa. „Printr-o astfel de măsură se încurajează comiterea faptelor de furt prin modalităţile descrise anterior cu consecinţe negative în ceea ce priveşte siguranţa persoanelor. Trebuie avut în vedere că în momentul în care autorul este surprins de partea vătămată în timpul comiterii faptei, pentru asigurarea scăpării acesta poate folosi violenţă, fapt de natură a conduce în final la rănirea victimei infracţiunii de furt sau chiar a uciderii acesteia, putând, constitui, astfel, germenii marii infracţionalităţi (tâlhărie, omor)”, a mai atras atenția Parchetul general.

Procurorii mai spun și că de multe ori, așa-zisa împăcare se produce la presiunea hoților sau a rudelor acestora.

„În multe situații, retragerea plângerii sau împăcarea părților nu reprezintă acordul de voință necondiționat al acestora, ci este urmarea presiunilor autorului faptei, familiei acestuia sau persoanelor din anturajul lui pentru a se sustrage rigorilor legii penale. În astfel de situație, organele statului sunt în imposibilitatea de a combate astfel de manifestări, în special în cazul în care acestea nu îmbracă forma unor amenințări sau violențe directe, fiind doar intimidări, de natură a convinge persoana vătămată”.

Procurorii mai atrag atenția și că parlamentarii au introdus în 2012 posibilitatea împăcării dintre victime şi hoţi chiar dacă fapta a fost comisă în situaţii agravante.

„Modalitățile de furt calificat pentru care legiuitorul a prevăzut că împăcarea părților înlătură răspunderea penală sunt foarte grave şi relevă un grad ridicat de pericol social al infractorului (într-un mijloc de transport în comun; în timpul nopţii; de o persoană mascată, deghizată sau travestită; prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase; prin scoaterea din funcţie a sistemului de alarmă ori de supraveghere, prin violare de domiciliu sau sediu profesional; de o persoană având asupra sa o armă), nejustificând o asemenea posibilitate”, mai transmite Parchetului General.

FOTO: lechenie-narkomanii/Pixabay.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.