AcasăSci-TechPaharele de sticlă pe care trebuie să le eviți

Paharele de sticlă pe care trebuie să le eviți

-

Cercetătorii de la universitatea Plymouth, din Marea Britanie, au descoperit faptul că unele pahare de sticlă care sunt decorate pot fi dăunătoare pentru sănătate. Mai exact, vopseaua care se folosește la pictarea lor conține niveluri mari de plumb și alte substanțe toxice pentru organism.

Oamenii de știință au realizat aproape 200 de teste pe 72 de pahare de băut. O parte dintre ele erau noi, iar altele folosite. În urma studiului s-a descoperit că peste 70% dintre pahare, pe suprafața lor și pe buză exista plumb și cadmiu.

Cercetarea a scos la iveală faptul că există concentrații chiar și de o mie de ori mai mare decât nielul maxim admis. Mai exact, în loc să fie între 200 și 800 de părți per milion, erau niveluri chiar și de 400.000 de părți.

Mai mult, cercetătorii mai atrag atenția și că respectivele metale dăunătoare se pot găsi și în sticlele de bere sau de răcoritoare. Acest lucru se întâmplă pentru că praful metalic iese din componența vopselei și poate fi astfel foarte ușor ingerat.

Cu timpul, poate provoca în organsim grave probleme de sănătate, pentru că, potrivit cercetătorilor, afectează toate organele.

FOTO: Raventhorne/Pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Cu câți bani rămâne un pensionar de la 1 august. Exemple...

0
Începând cu data de 1 august 2025, mulți pensionari din România vor trebui să plătească nu doar impozit pe pensie, ci și contribuția de...

TOP. Țările UE în care procente mari din populație nu își...

0
Dintre toate statele membre în Uniunea Europeană, România este țara cu cel mai mare procent de cetățeni care nu își pot permite o săptămână...

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...