Românul Ovidiu Ionescu scrie istorie în tenisul de masă. ”Tata nu se poate uita la meciurile mele”

ovidiu ionescu argint tenis de masa campionatul european

Ovidiu Ionescu poate fi desemnat cu ușurință sportivul român al lunii septembrie, după ce a reușit o performanță extrem de rară: o medalie la europenele de tenis de masă din Spania.

Ovidiu Ionescu a cucerit duminică, 23 septembrie, medalia de argint în proba de seniori. După un parcurs formidabil, în care a scos din concurs o mulțime de capi de serie, Ovidiu a pierdut în finală în fața unei legende vii a tenisului, germanul Timo Boll.

Parcursul lui Ovidiu Ionescu la Campionatul European de la Alicante, Spania:

Turul 1: Ovidiu Ionescu – Ewout Oostwouder (Olanda) 4-1 (11-6, 11-6, 11-6, 3-11, 11-9)

Turul 2: Ovidiu Ionescu – Emmanuel Lebesson (Franța) 4-1 (11-11-9, 11-9, 12-10, 7-11, 11-7)

Sferturi de finală: Ovidiu Ionescu – Vladimir Samsonov (Belarus) 4-3 (11-7, 8-11, 10-12, 15-13, 13-11, 6-11 , 11-9)

Semifinale: Ovidiu Ionescu – Kristian Karlsson (Suedia) 4-1 (12-10, 11-6, 3-11, 11-9, 11-9)

Finală: Ovidiu Ionescu – Timo Boll (Germania) 1-4 (11-6, 7-11, 9-11, 6-11, 4-11)

Reușita lui Ovidiu Ionescu este a treia medalie pentru tenisul individual masculin, după cele reușite de Radu Negulescu în 1960 și de Adrian Crișan în 2012.

Ovidiu Ionescu: ”Eu vreau să rămân același, să muncesc în continuare”

„Mulți îmi spun că acum mi se va schimba viața! Dar eu vreau să rămân același, să muncesc în continuare și să obțin și alte medalii pentru România”, spune Ovidiu într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.

”Pregătirea mentală e foarte importantă. Nu pot spune câte gânduri mi-au trecut prin cap la meciul cu Samsonov, la 3-3 la seturi și 7-2 pentru mine în decisiv. Îmi ziceam, „Mă băiatule, tu realizezi că mai ai 4 puncte și ai medalia la gât”? Lucrez cu un psiholog pe partea mentală și cred că mă ajută foarte mult. Sunt foarte multe trăiri într-un joc, câteodată te mai ajută și rutina, faptul că ai mai trecut prin astfel de momente”, adaugă el.

Ovidiu (29 de ani) spune că început tenisul de la șase ani, după ce încercase tenisul de câmp și șahul. Vâzând că nu are deloc stare la șah, tatăl l-a ”încercat” la tenis. ”Greșeala lui, că l-am disperat cu țăcănitul mingii pe masa din sufragerie”, își amintește, amuzat, Ovidiu.

”Tata nu se mai poate uita la meciurile meiel, e tensiunea prea mare. Dar fratele meu îl sună întotdeauna și-i dă veștile. Din tonalitatea vocii știe dacă am câștigat sau am pierdut. Mai vine în Germania la mine, se uită acolo live la partide, se integrează în atmosfera din sală și-i place”.

Ovidiu Ionescu joacă tenis de masă la echipa Post SV Muhlhausen, din Bundesliga. El spune că valoarea foarte ridicată a campionatul german îl ajută foarte mult, deoarece a devenit o obișnuință să întâlnească, săptămână de săptămână, jucători foarte buni și cu stiluri diferite. La același club cu Ovidiu joacă și austriacul Daniel Habesohn, care a luat aurul la dublu la Alicante.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.