Mii de bulgări de gheață în formă de ouă au acoperit o plajă din Finlanda, relatează BBC.
Fenomenul bizar, surprins de câțiva fotografi, s-a produs pe Insula Hailuoto din Golful Bothnia, aflat între Finlanda și Suedia.
Potrivit experților, „ouăle de gheață” s-au format în urma unui proces extrem de rar prin care bucăți mici de gheață au fost rostogolite de vânt și de apă.
Fotograful amator Risto Mattila a povestit pentru BBC că nu a mai văzut în viața lui așa ceva: „Eram cu soția mea la plaja Marjaniemi. Era o zi însorită, temperatura era de aproximativ -1 grad Celsius, iar vântul bătea destul de puternic. Acolo am dat peste acest fenomen uimitor. Erau „ouă” din zăpadă și gheață de-a lungul plajei, până la apă”.
Strange but true – ‘Ice eggs’ cover Finland beach in rare weather event https://t.co/qZicQa5e1B
— David Shukman (@davidshukmanbbc) November 7, 2019
Mattila a povestit că bulgării de gheață se întindeau pe o lungime de aproximativ 30 de metri. Cei mai mici erau de dimensiunea unor ouă, iar cei mai mari cât niște mingi de fotbal.
„A fost o priveliște uimitoare. De 25 de ani de când stau în zonă nu am văzut niciodată ceva de genul acesta”, a mai povestit el.
Un meteorolog a explicat pentru BBC că mingile de gheață se formează atunci când este frig și bate vântul: „Se formează din bucăți de gheață care sunt lovite de valuri, ceea ce le face mai rotunde. Rezultatul este o minge netedă de gheață care poate fie depusă de apă pe plajă”.
În trecut, acest fenomen a mai fost observat în Rusia, sau pe Lacul Michigan, aproape de Chicago, SUA.