Guvernul a emis azi Ordonanța de Urgență privind cele trei legi ale Justiției, despre care spune că au fost puse în acord cu observațiile Comisiei de la Veneția.
„Cele trei legi ale justiţiei au fost modificate de Parlament, iar aceste modificări au fost validate de Curtea Constituţională şi asigură o mai bună funcţionare a sistemului de justiţie în interesul cetăţenilor. Ceea ce adoptăm astăzi este o armonizare a prevederilor legilor, astfel încât să răspundă cât mai bine situaţiilor întâlnite în practică pentru buna desfăşurare a actului de justiţie”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Pe de altă parte, Augustin Lazăr, procurorul general, susține că Ordonanța de Urgență va afecta atât dosarul Revoluției, care mai are puțin și împlinește trei decenii, dar și pe cel al protestelor din 10 august.
”În dosarele aflate pe rolul parchetelor militare au fost concentrate resursele umane prin delegare, aduse de la mai multe parchete pentru a rezolva dosare mari și complexe. Ei bine, în aceste situații vor înceta delegările pe funcțiile respective, iar colectivele care lucrează în acest moment vor fi desființate. Va fi foarte greu de imaginat com vor putea fi soluționate aceste dosare, despre care toată lumea susține că se dorește să fie finalizatee, pentru ca România să nu mai plătească sume mari de bani în urma condamnărilor CEDO”, a declarat Augustin Lazăr, citat de Digi24.
Aproape jumătate din procurorii care lucrează la dosarul protestelor din 10 august, când Jandarmeria a intervenit în forță fără să facă discriminare între protestatarii violenți – în număr de câteva sute – și zecile de mii de protestatari pașnici, nu vor mai putea participa la ancheta făcută de secția militară a Parchetului General.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: