Orban: Și după 15 mai trebuie să stăm tot în grupuri de maximum 3 persoane

distanțare socială prieteni cuplu
Foto: MabelAmber / pixabay.com

Premierul Ludovic Orban a declarat la postul de televiziune B1TV că, și după încetarea stării de urgență la data de 15 mai, oamenii vor fi obligați în continuare să nu stea în grupuri mai mari de 3 persoane în spații publice.

„Anunțul președintelui Iohannis, pe care noi îl susținem, este foarte clar. Se vor elimina restricțiile privitoare la libera circulație. Nu vor mai fi în vigoare Ordonanțele Militare care au instituit aceste restricții și, practic, cetățenii se vor putea mișca liber, vor putea ieși din casă și cu alte scopuri decât cele pentru care s-a permis ieșirea din casă până acum. Sigur că vor trebui respectate niște reguli, adică vor rămâne cele de distanțare fizică, să nu stea în grupuri mai mari de trei persoane, să poarte mască în mijloacele de transport în comun. Va fi un set de reguli”, a spus Ludovic Orban.

Actualele ordonanțe militare interzic formarea unui grup mai mare de 3 persoane în spațiul public, alcătuit din persoane care nu locuiesc în același spațiu (concret, o familie cu 4, 5, 6 etc membri care stau în aceeași locuință nu este vizată de lege).

Din declarația de aseară a premierul Orban rezultă că, și după 15 mai, această regulă va trebui respectată în continuare, chiar dacă ordonanțele militare nu vor mai fi în vigoare.

În ceea ce privește purtarea măștii, el a menționat că ea va trebui purtată „în spații închise, la birou, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun. Ce e definit ca spațiu închis. La locul de muncă”.

Orban a mai spus că persoanele vulnerabile, care au venituri mici, care se încadrează în prevederile Legii venitului minim garantat, dar și alte persoane care nu au posibilitatea materială să și le cumpere, le vor primi din partea autorităților.

Legat de reluarea activității din industria HoReCa (Hoteluri / Restaurante / Cafenele), premierul a spus că nu poate da o dată sigură: ”După data de 15 mai, odată cu reluarea libertății de circulație și renunțarea la restricții, va exista probabil o mișcare mai mare a cetățenilor, va exista o posibilitate de reluare cel puțin a sectorului hotelier. La fiecare ridicare de restricție facem o evaluare din punct de vedere al riscului epidemiologic, asociat măsurii de relaxare și a măsurilor de însoțire care trebuie respectate în cazul reluării activității respective. Nu pot să dau un orizont de timp”.

Foto: MabelAmber / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.