Orașul fără șomeri. Caută angajați și face blocuri pentru ei

Sebiș FOTO: Primăria Sebiș/Facebook

Sebiș FOTO: Primăria Sebiș/Facebook

Nu există niciun șomer și sunt 1.000 de firme la doar 5.000 de locuitori. Este vorba despre orașul Sebiș, din județul Arad, care a ajuns atât de înfloritor din punct de vedere al afacerilor încât a ajuns să caute muncitori nu doar în județele învecinate, ci chiar și în străinătate.

Ca să ajute firmele din Sebiș, autoritățile locale au în plan un proiect prin care să construiască blocuri de locuințe.

La o fabrică de mobilă lucrează aproape 200 de oameni. Directorul spune că ar mai fi nevoie de personal.

„Ne găsim (n.r. angajați) foarte greu, ținând cont de rata șomajului din Sebiș, dar aducem de pe toată zona. Concurență avem, ținând cont că aici mai sunt și alte firme mari care asigură salarii bune”, a explicat directorul fabricii de mobilă, Octavian Cândea, pentru Observatornews.ro.

Primarul din Sebiș spune că orașul său „polarizează” aproximativ 25.000 de oameni.

„În Sebiș se prelucrează lemnul, producem mobilă, prelucrăm fierul, producem papuci, suntem cel mai mare prelucrator al pieilor din România, avem cel mai mare parc de panouri fotovoltaice din județ, cel mai mare producător de energie verde.

Noi polarizăm o populație de 25.000 de locuitori deși suntem un orășel micuț”, a declarat primarul Cristian Feieș.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version