Orașul european care plantează copaci în locul panourilor publicitare

Grenoble FOTO: Matthieu Riegler/Wikimedia Commons
Grenoble FOTO: Matthieu Riegler/Wikimedia Commons

Primarul orașului franțuzesc Grenoble, Éric Piolle, s-a gândit să dea o lecție de ecologie Europei. Edilul va scoate panourile publicitare din oraș și va planta în locul lor copaci. Astfel, acesta va renunța la un venit aproximativ 1 milion de euro, însă își va ține una dintre promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală.

„Companiile vor să treacă de la panourile clasice la cele electronice. Noi nu ne dorim asta. Nu vrem să ne bombardăm copiii cu ecrane animate pe stradă”, a declarat Lucille Lheureux, responsabil de departamentul de mediu în cadrul primăriei Grenoble, potrivit Digi 24.

Primarul, care face parte dintr-o formațiune politică ecologistă, le-a promis celor aproximativ 160.000 de locuitori din Grenoble că va încerca să facă un oraș „verde”.

Cele mai „verzi” orașe din România

Normativele Uniunii Europene arată că un oraș ar trebui să aibă 26 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor. Potrivit adevarul.ro, aproape niciun oraș din România nu respectă aceste reguli. Unul dinte puținele care se apropie de normele europene ar fi Botoșaniul, care ar avea 31 de metri pătrați pe cap de locuitor.

De asemenea, vara trecută, un clasament realizat de revista franceză We Demain împreună cu asociația Respire, poziționau Cluj-Napoca în topul orașelor europene în care se resperă cel mai curat aer.

În Cluj nu s-ar fi depășit pragul de particule în suspensie, dioxid de azot și ozon. Studiul francezilor a luat în calcul primele 100 de orașe din Europa din punct de vedere a populației.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: