AcasăAlegerile editorilorOrașul care a interzis grătarul și mașina pe motorină

Orașul care a interzis grătarul și mașina pe motorină

-

În 2007, autoritățile decideau, pentru prima dată, ca nicio mașină să nu circule pe străzi timp de zece ore, într-o zi de duminică. Este vorba despre o hotărâre luată în Milano, oraș grav afectat de poluare. De atunci, astfel de decizii radicale au fost luate anual.

Din cauza poluării, la sfârșitul anului 2015, timp de trei zile, Milano a decis să interzică circulația vehiculelor particulare.

Anul trecut, autoritățile din Milano s-au gândit la un proiect prin care navetiștii care merg la serviciu cu biciclete, în loc de mașini, să fie plătiți.

Asta înseamnă că o persoană poate câștiga aproximativ 50 de euro pe lună dacă merge 10 kilometri pe zi cu bicicleta. Mai mult, economisește banii pe care i-ar fi dat pe carburant și mai e și avantajul unei porții zilnice de sănătate prin sport.

Cercetătorii au făcut studii asupra calității aerului din Milano și au ajuns la concluzia că valoarea poluării este de 5 ori mai mare decât limita admisă.

În perioada următoare, în Milano nu vor mai circula mașini cu motoare diesel, din clasele Euro 3 și 4. De asemenea, autoritățile din Milano au cerut localnicilor să pornească cât mai rar sistemele de încălzire și au fost interzise inclusiv grătarele în aer liber, considerate surse de poluare. Cei care încalcă regulile pot primi o amendă de aproximativ 100 de euro.

Poluarea atmosferică face ravagii în numeroase orașe europene, printre care și câteva din România. Iașiul este localitatea din țara noastră cu cele mai mari probleme în acest sens.

Principala problemă a orașului este poluarea cu praf, care a dus la depășirea pragului de poluare de 32 de ori în 2016.

FOTO: Homar/Pixaby.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...