Opera Comică pentru Copii se alătură campaniei „Artiști Români Pentru Ucraina”

Foto: Iuliana Marciuc/Facebook
Foto: Iuliana Marciuc/Facebook

Opera Comică pentru Copii organizează, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, două reprezentații speciale ale musical-ului School of rock.Spectatorii celor două spectacole, programate sâmbătă, 27 martie, și duminică, 28 martie, de la ora 11.00, sunt invitați să doneze pentru refugiații din Ucraina, în cadrul campaniei „Artiști Români pentru Ucraina”.

„Este onorant pentru mine ca jurnalist și initiator al acestei campanii, să am alături, într-un astfel de demers caritabil, un partener  de anvergura Operei Comice pentru Copii. Cu un repertoriu de spectacole de excepție, Opera Comică pentru Copii este una dintre cei mai importante instituții artistice din România.

Mulțumesc pentru această colaborare, este un sprijin extraordinar pentru demersul caritabil prin care îmi doresc să fim solidari cu mamele și copiii afectați de războiul din Ucraina și care, acum, s-au refugiat pe teritoriul țării noastre”, a declarat Carmen Târnoveanu, realizatoarea campaniei „Artiști Români Pentru Ucraina”.

Carmen Târnoveanu, prezentatoare TVR, a inițiat pro bono campania caritabilă „Artiști Români Pentru Ucraina”. Prin intermediul fundației World Vision România, sumele adunate din donații vor fi folosite pentru achiziționarea unor containere modulare de locuit. Primul concert cariabil din cadrul campaniei a fost susținut de trupa de pop-rock Schimbul 3 by Adi Ordean.

Jurnalist GreatNews, debutat în presa scrisă în 2003, pentru publicații precum Opinia Studențească, Elle, Evenimentul Zilei sau Dilema Veche. Crede că jurnalismul practicat cu integritate este cea mai frumoasă meserie din lume.