ONU: ”Pandemia de coronavirus, cea mai gravă criză de după cel de-Al Doilea Război Mondial”

FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews
FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

Antonio Guterres, șeful Organizației Națiunilor Unite, a prezentat un nou raport în care sunt evaluate consecințele sociale și economice ale pandemiei mondiale de COVID-19.

”Noul coronavirus atacă societățile în miezul lor, iar costul se măsoară în vieți omenești”, a spus secretarul general al ONU, adăugând: ”COVID-19 este cel mai mare test pe care îl avem de trecut de la formarea Națiunilor Unite”.

”Este o criză globală unică în ultimii 75 de ani, o criză care ucide oameni și provoacă multă suferință”, se menționează în raportul ONU, care vine și cu soluții pentru gestionarea amenințării.

”Criza umană necesită acțiuni coordonate, decisive, inclusive și inovative din partea marilor economii ale lumii, dar și susținere financiară și tehnică pentru cei mai vulnerabili dintre noi”, se precizează în document.

Guterres a spus că acțiunile trebuie să includă pachete de beneficii care să reprezinte cel puțin 10 la sută din PIB-ul mondial.

”Când vom depăși criza, lucru care se va întâmpla, avem o alegere de făcut”, a explicat secretarul general al ONU. ”Fie ne vom întoarce la lumea care a fost sau vom rezolva decisiv acele probleme care ne fac vulnerabili în fața unei astfel de crize”.

”Lumea are nevoie de solidaritate. Doar așa putem învinge virusul și putem clădi o lume mai bună”, a spus liderul ONU, adăugând că măsurile trebuie luate de urgență și că pandemia de COVID-19 reprezintă ”momentul definitoriu al societății noastre moderne”.

”Istoria va judeca eficiența răspunsului nu doar în termenii unei singure țări izolate, ci cum a fost acesta formulat la nivel global, în toate sectoarele, spre beneficiul familiei umane”, a mai spus șeful ONU.