Compania Petrom, condamnată pentru uciderea din culpă a unui copil

copil petrom ucidere din culpă
Foto: adevarul.ro / awsloley / pixabay.com

Compania OMV Petrom S.A. a fost găsită vinovată pentru uciderea din culpă a unui copil în vârstă de nouă ani intoxicat cu gaze de sondă, anunță adevarul.ro.

Decizia a luată dată astăzi, 6 martie, de Judecătoria Ploieşti, însă nu este definitivă.

OMV Petrom a fost sancţionată cu amendă penală în valoare de 380.000 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În plus, societatea a fost condamnată să plătească daune morale părinţilor şi fraţilor victimei în valoare de 135.000 de euro.

Părinții copilului au solicitat însă o sumă mult mai mare: 9 milioane de euro.

La data de 28 februarie 2014 Marian Furcelea, un băiat de 9 ani din comuna Ariceştii Rahtivani din județul Prahova, a fost găsit mort lângă o sondă care nu era protejată de un gard. Medicii legişti au stabilit că băiatul a murit din cauza unei intoxicaţii acute, accidentale, cu gaze de sondă.

Potrivit procurorilor, cadavrul copilului a fost găsit la aproximativ 17 centimetri de capătul liber al unei conducte ce deriva din coloana de exploatare a unei sonde de extracţie a petrolului. Sonda se afla la aproximativ 100 de metri de ultima casă a satului Ariceştii Rahtivani.

În anul 2015, Parchetul General a trimis în judecată OMV Petrom pentru ucidere din culpă deoarece societatea nu a împrejmuit cu gard beciul sondei, deși perimetrul trebuia izolat. Dosarul s-a judecat pe fond la Judecătoria Ploieşti.

“Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că moartea minorului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute survenită în cursul unei intoxicaţii acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani. Inhalarea de către victimă a gazelor de sondă a fost posibilă întrucât locul în care se aflau ventilul şi capătul derivaţiei din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani nu era împrejmuit şi nici semnalizat în mod corespunzător aşa cum inculpata, societatea comercială anterior menţionată, ar fi trebuit să procedeze”, arătau procurorii la acea dată.

Viața sub cenușă. Pentru 10.000 de români, vremea are și un alt cod. Negru

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.