Omul care locuiește singur pe o insulă: „Sunt în cel mai sigur loc din lume”

FOTO: Mauro Mordandi/Facebook
FOTO: Mauro Mordandi/Facebook

Italianul Mauro Morandi locuiește singur pe insula Budelli, din Marea Mediterană, de mai bine de 30 de ani. Dacă mulți spuneau, până de curând, că modul său de viață este unul excentric și că ei n-ar face asta niciodată, de la izbucnirea pandemiei de coronavirus o bună parte dintre aceștia și-ar fi dorit să fie în locul său, crede italianul.

„Sunt în cel mai sigur loc din lume. Insula aceasta mă protejează total de epidemie. Nimeni nu vine aici, nimeni nu acostează, nu am văzut nici măcar o barcă în larg în aceste zile”, a declarat, pentru CNN, singurul locuitor al insulei Budelli.

Italianul Mordani a fost profesor și a ajuns din greșeală pe insula situată în largul coastelor Sardiniei în urmă cu aproximativ 31 de ani. Încerca să ajungă din Italia în Polinezia. I-au plăcut atât de mult plajele cu ape limpezi de aici încât, după aproximativ un an, s-a decis să se mute aici.

Și-a construit o cabană modestă din lemn și piatră. E la curent cu ce se întâmplă în Italia de la un aparat de radio pe care îl alimentează de la panouri solare. În apropierea cabanei improvizate are tot felul de recipiente în care colectează apă de ploaie.

Restricțiile severe impuse în Italia îl afectează și pe el pentru că vin mult mai rar bărcile de aprovizionare care îi mai aduc mâncare și alte produse, însă nu e foarte îngrijorat.

Mauro Morandi le dă și câteva sfaturi celor care stau în izolare. „Aici, iernile sunt uneori foarte friguroase și stau închis în casă luni de zile. Nu prea ies afară, îmi fac de treabă prin casă. Așa că nu e mare lucru să stați în casă timp de două săptămâni. Citesc mult și mă gândesc”, a spus italianul, care a mai adăugat că citește între 30 și 40 de cărți în timpul iernii.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.