Omenirea a ajuns azi la 8 miliarde. Când vom ajunge la 9 și la 10 miliarde de oameni

mulțime oameni

Foto: MARUF_RAHMAN / pixabay.com

Populația omenirii a ajuns marți, 15 noiembrie, la 8 miliarde, a anunțat Organizația Națiunilor Unite (ONU).

Creșterea fără precedent a populației se datorează măririi treptate a speranței de viață datorită progreselor din medicină, nutriție și igienă personală, precum și nivelurilor ridicate de fertilitate din anumite țări.

„Această bornă este o ocazie de a celebra diversitatea și progresul, luând în calcul totodată responsabilitatea omenirii față de planetă”, a declarat Antonio Guterres, secretarul general al ONU.

ONU mai transmite că populația planetei a ajuns de la 7 la 8 miliarde în 12 ani, însă omenirea va atinge 9 miliarde în 15 ani (aproximativ în 2037), semn că această creștere încetinește.

Potrivit BBC, ONU nu se așteaptă ca omenirea să ajungă la 10 miliarde mai devreme de anul 2080.

Calcularea numărului de oameni din lume este o sarcină extrem de dificilă, iar ONU admite că este posibil ca numărătoarea să nu fie foarte precisă. Totuși, data de 15 noiembrie a fost selectată drept cea mai probabilă dată la care pragul de 8 miliarde va fi depășit.

Țările cu cele mai ridicate niveluri de fertilitate tind să fie cele cu cel mai scăzut nivel al venitului pe cap de locuitor.

Din acest motiv, creșterea populației s-a concentrat de-a lungul timpului în cele mai sărace țări din lume, cele mai multe dintre ele în Africa subsahariană.

În ciuda acestui fapt, chiar dacă creșterea populației mărește impactul dezvoltării economice asupra mediului, țările cu venituri ridicate pe cap de locuitor sunt cele cu cel mai ridicat consum de resurse materiale și emisii de gaze cu efect de seră.

Foto: MARUF_RAHMAN / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version