O elevă dintr-un mic oraș românesc a reușit o performanță fantastică. E olimpică la 3 materii

FOTO: Captură Digi24
FOTO: Captură Digi24

Elisa Bănică este elevă în clasa a IX-a la Liceul „Mihai Viteazul” din Băilești, la specializarea științele naturii și este printre cei mai buni elevi din țară.

A reușit să se califice foarte ușor la olimpiadele naționale la matematică, fizică și biologie. „În anii trecuţi am participat la olimpiadele naţionale şi îmi doream să ajung la această performanţă şi iată că am reuşit. Dar nu mă aşteptam chiar la toate trei. Mă gândeam la una, cel mult două”, a declarat Elisa Bănică, pentru Digi24.

Eleva va merge însă doar la două probe, pentru că datele de concurs se suprapun.

O altă știre cu elevi cu performanțe deosebite vine de la Constanța. Cinci elevi de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” vor reprezenta România la finala unui concurs internațional de știință și tehnologie.

Aceștia se vor lupta cu o echipă din Marea Britanie și una din Belgia. Pentru a ajunge în finală, elevii au trecut peste o competiție națională, apoi s-au duelat cu echipe din alte nouă țări, printre care Italia, Franța sau Olanda.

Proiectul tinerilor va fi axat pe soluții pentru fluidizarea traficului din Bruxelles și își vor susține proiectul în fața Parlamentului European pe 25 mai.

„Din punct de vedere tehnologic, de inovaţie, am hotărât să creăm energie electrică prin montarea de plăci piezoelectrice, care generează curent electric din presiunea metrourilor”, a declarat elevul Tiberiu Florescu, unul dintre membrii echipei. Elevii spun că pentru a face acest proiect a fost nevoie de „fizică, chimie, inginerie, mecanică, economie și informatică”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.